10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetS-au răzbunat pe Steaua! SCMU Craiova, în revenire după eșecul cu Dinamo

S-au răzbunat pe Steaua! SCMU Craiova, în revenire după eșecul cu Dinamo

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova au început cum nu se putea mai bine turneul de la Cluj. Gruparea olteană a trecut de Steaua București, cu scorul de 89-75 și astfel răzbună eșecul „dramatic“ cu Dinamo, de săptămâna trecută.

Așa cum ne-au obișnuit, băieții lui Todorov au început mai greoi și meciul cu Steaua. Gruparea bucureșteană s-a aflat la conducerea jocului încă de la început, dar pe parcursul sfertului întâi alb-albaștrii au echilibrat ostilitățile. La capătul primului act, Steaua avea un avantaj minim pe tabelă, 21-20. A urmat o perioadă bună a Craiovei, în special pentru Hanson și Diculescu, care au „ochit“ bine din afara semicercului.

Finalul de repriză a fost electrizant. De la scorul de 34-34, Craiova a reușit șase puncte consecutive, cu un coș de trei al lui Henson chiar pe „sirenă“. Astfel, înainte de partea a doua a meciului, Craiova avea un avantaj de șase puncte, scor 40-34.

Un sfert trei ca niciodată

La reluare, tot Craiova a fost mai periculoasă și a reușit să ia o distanță destul de importantă față de Steaua, scor 45-34. Formația din București nu a mai fost lucidă în atac, s-a bâlbâit aproape pe fiecare acțiune, iar trupa lui Todorov a încheiat actul al treilea cu un avans de 18 de puncte, scor 68-50.

În ultimele 10 minute Steaua a avut inițiativa, nevoită să și recupereze din ecart, în timp ce craiovenii și-au cam bătut joc de avantajul important obținut în primele sferturi. Cu cinci minute înainte de final, bucureștenii s-au apropiat la zece puncte, 67-77. Finalul a fost gestionat excelent de alb-albaștrii, care prin „trițele“ lui Diculescu și coșurile sigure ale lui Vucic s-au desprins decisiv și au închis meciul cu 89-75.

SCMU Craiova: Diculescu (23), Filipovic (22), Pratt (9), Țibîrnă, Person, Vucic (14), Henson (13), Cinac (8), Bagairea, Oprean, Licurici, Andrieș. Antrenor: Aco Todorov.

SCMU Craiova va juca următorul meci cu U-Banca Transilvania Cluj, vineri, de la ora 19.30.

Citește și: Sorana Cîrstea: „Decât un an ca 2020, prefer să mă vaccinez de 5 ori“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS