16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetProbleme la naționala de baschet: trei jucători, testați pozitiv la Covid-19

Probleme la naționala de baschet: trei jucători, testați pozitiv la Covid-19

Trei componenţi ai echipei masculine de baschet a României au fost testaţi pozitiv la COVID-19, înaintea meciurilor din preliminariile Campionatului European – FIBA EuroBasket 2022. Anunțul a fost făcut de către Federaţia Română de Baschet, într-un comunicat.

„Naţionala de baschet a României a intrat de patru zile în cantonament închis la Bucureşti în vederea pregătirilor pentru meciurile cu Polonia şi Spania din cadrul FIBA EuroBasket 2022 Qualifiers. În pofida măsurilor de prevenţie din „bula epidemiologică“ creată pentru „Vulturi“, atât la RIN Grand Hotel, cât şi la Arena de Baschet, trei dintre jucătorii convocaţi pentru acţiunea de la Valencia au avut rezultate pozitive la testările RT-PCR comandate de Federaţia Română de Baschet pentru ca antrenamentele să înceapă în siguranţă. În prezent, toţi cei trei sportivi se află în carantină la domiciliile lor, părăsind cantonamentul cu respectarea procedurilor de transportare a pacienţilor pozitivi”, se arată în comunicatul federaţiei.

În paralel au fost luate şi alte măsuri de reorganizare a cantonamentului, astfel că pregătirea naţionalei se va derula în următoarele zile doar cu sportivii care au fost declaraţi vindecaţi.

Au fost chemaţi de urgenţă doi sportivi aflaţi pe lista de aşteptare, Ştefan Grasu şi Tudor Gîrbea, care au avut rezultate negative în 16 noiembrie.

Pe lista de aşteptare pentru o posibilă convocare de urgenţă la echipa naţională se mai află alţi şapte jucători (Alexandru Olah, Giordan Watson, Iulian Orbeanu, Edward Petrescu, Bogdan Ţîbîrnă, David Vida şi Radu Vîrnă).

Lot România:

Selecţionerul Tudor Costescu şi secundul Nenad Markovic au convocat pentru pregătire un lot de 15 sportivi: Nandor Kuti (U-Banca Cluj), Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), Tudor Gheorghe (BCMU FCA Piteşti), Mirel Dragoste (SCM Timişoara), Tudor Fometescu (CSM CSU Oradea), Marcu Badiu (CSO Voluntari), Dragoş Diculescu (SCM U Craiova), Mihai Măciucă (BCMU FCA Piteşti), Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), Bogdan Popa (BCMU FCA Piteşti), Ionuţ Berceanu (Dinamo Ştiinţa Bucureşti), Cătălin Baciu (CSM CSU Oradea), Rareş Uţă (BCMU FCA Piteşti). De asemenea, echipei României i se vor mai alătura și sportivii Emanuel Căţe şi Kristopher Richard, care evoluează în străinătate.

Naţionala României va juca la Valencia împotriva selecţionatei Poloniei, în data de 28 noiembrie (ora 17:30), şi a naţionalei Spaniei, în data de 30 noiembrie (ora 20:30).

Citește și: Atletism / Ediția 2021 a Campionatului European pe echipe va fi găzduită la Cluj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS