SCM Craiova se pare că merge „ceas” în amicale. După victoria cu Yambol, de miercuri, alb-albaştrii au trecut şi de BC Beroe, cu scorul de 88-58.
Echipa condusă de Aco Todorov a condus ostilitățile de la un capăt la celalălt și a câștigat toate cele 4 sferturi (20-12, 25-21, 26-11, 17-14).
Monyea Pratt a fost principalul marcator al craiovenilor. Baschetbalistul american și-a trecut în cont 18 puncte, 6 recuperări și 8 pase decisive. Dino Cinac a contribuit cu 15 puncte, în timp ce compatriotul său, Goran Filipovic, s-a evidențiat cu 14 puncte și 5 pase decisive.
Conform Craiova Baschet Fans, pentru Craiova au mai punctat: Dragoș Diculescu (11 puncte), Nenad Sulovic (10 puncte), Bogdan Țîbîrnă (7 puncte), Jonathan Person (5 puncte), Andrei Oprean (3 puncte), Robert Licurici (3 puncte), Dragoș Gheorghe (2 puncte).
Mâine, 26 septembrie, SCM Craiova o va întâlni pe CSU Sibiu. Partida se va desfășura tot pe teritoriul Bulgariei.
Citeşte şi: Au început jocurile de pregătire. SCMU Craiova, start bun în Bulgaria