19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea nu a întâmpinat probleme cu Fruhvirtova, la Roma

Sorana Cîrstea nu a întâmpinat probleme cu Fruhvirtova, la Roma

Sorana Cîrstea a debutat cum nu se putea mai bine la turneul WTA de la Roma, unde a învins-o în turul al doilea pe cehoaica Brenda Fruhvirtova (102 WTA), scor 7-5, 6-0.

Primul set a fost unul echilibrat, românca reușind patru break-uri, dar și cedând trei servicii. În schimb, setul al doilea a fost total la discreția jucătoarei aflate pe locul 32 mondial, care l-a câștigat la zero și a încheiat partida după o oră și 32 de minute de joc.

Pentru prezența în a treia rundă a turneului, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 30.435 de euro și 65 de puncte în clasamentul WTA.

Duel cu Vondrousova, Ana Bogdan a clacat

În turul al treilea, Sorana o va întâlni pe Marketa Vondrousova. Aceasta a trecut de altă sportivă din România, Ana Bogdan, scor 2-6, 6-3, 4-6. Cele două s-au întâlnit în acest an și în sferturile de finală la WTA Dubai. Atunci, românca a avut câștig de cauză după trei seturi, 2-6, 7-6(1), 6-2.

Ana Bogdan a început ezitant și a cedat categoric primul set. Condusă cu 2-0 în setul al doilea, românca a revenit excelent și, cu cinci game-uri câștigate consecutiv, a trimis meciul în decisiv. Actul al treilea a debutat așa cum trebuia pentru Ana, 2-0 și 3-1, dar, treptat, a cedat inițiativa. A pierdut trei servicii și i-a oferit jucătoarei din Cehia șansa calificării.

Prin calificarea în turul secund de la Foro Italico, Bogdan și-a asigurat un premiu în valoare de 16.965 de euro. Ea a primit și 35 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Citește și: O nouă revenire, o nouă calificare! Jaqueline Cristian e în turul al treilea la Roma

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS