23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSă fie cu noroc! România, pregătită de debutul în Rugby Europe Championship

Să fie cu noroc! România, pregătită de debutul în Rugby Europe Championship

Naționala României începe o nouă aventură în Rugby Europe Championship (REC) cu un meci în deplasare, duminică, de la ora 19.15, în compania Poloniei. România face parte în acest sezon din Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia.

Pentru meciul de duminică căpitan a fost desemnat Ovidiu Cojocaru (Dinamo).

„Nu au fost cele mai bune condiţii de pregătire, pentru că au fost trei săptămâni cu vreme foarte rece, cu multă zăpadă, terenul de antrenament a fost îngheţat, astfel că a trebuit să ne pregătim pe sintetic şi să ne adaptăm la ceea ce avem. A fost o perioadă bună de pregătire, de cunoaştere şi acomodare cu noul staff tehnic şi de însuşire a planului de joc. Este un nou început pentru noi, pentru echipă şi ceea ce ne dorim să construim încet, încet, este un grup care să poată duce România la Cupa Mondială din 2027”, a spus Cojocaru, citat de Gsp.

Se vrea progres de la meci la meci

„Este un obiectiv pe termen lung, însă este foarte important să putem construi acest grup pe rezultate bune, să putea vedea un progres de la meci la meci în jocul nostru. Debutul în REC a fost întotdeauna a fost un pic mai greu pentru noi pentru că nu am avut meciuri de pregătire şi practic este primul meci pe care îl jucăm după mai mult de două luni“, a mai spus căpitanul României.

Echipa României:

1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo; căpitan), 3. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 4. Ionuţ Lucian Mureşan (SCM USV Timişoara), 5. Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 6. Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), 7. Kamil Sobota (CS Dinamo), 8. Damian Strătilă (CSA Steaua), 9. Florin Surugiu (CS Rapid), 10. Tudor Boldor (CS Dinamo), 11. Manumua Tevita (SCM USV Timişoara), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Cosmin Iliuţă (CSA Steaua), 15. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).

Rezerve: 16. Florin Bărdaşu (CS Rapid), 17. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 18. Costel Burţilă (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 19. Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 20. Dragoş Ser (SCM USV Timişoara), 21. Alin Conache (CSA Steaua), 22. Ovidiu Neagu (CS Dinamo), 23. Gabriel Pop (GDS Cascais).

După deplasarea din Polonia, „stejarii” vor disputa două meciuri pe teren propriu, cu Belgia (10 februarie) şi cu Portugalia (17 februarie).

Primele două clasate se califică în semifinalele, programate între 2 și 3 martie, urmând ca finalele să se dispute pe 17 martie, la Paris. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania şi Ţările de Jos. În ediţia trecută a competiţiei, România a ocupat locul al treilea.

Citește și: Tsitsipas – Copil deschid întâlnirea dintre Grecia și România! Când are loc meciul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS