20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Suraj Badea, medalie de argint pentru SCMU Craiova la CN de tineret

Box / Suraj Badea, medalie de argint pentru SCMU Craiova la CN de tineret

În weekend-ul precedent, la Bacău, a avut loc Campionatul Național de tineret la box, una dintre competiţiile naţionale importante ale anului. Clubul SCMU Craiova a fost prezent la competiţie cu doi sportivi, ambii pregătiţi de Dora Mustăţea, iar unul dintre ei a reuşit să şi performeze şi să se claseze pe podium.

Badea Suraj (cat. 60 kg) a obținut medalia de argint şi a devenit vicecampion național după o evoluţie foarte bună. Acesta a disputat trei meciuri, a învins un sportiv al Sibiului şi unul al Rapidului, dar în finală a cedat în faţa reprezentantului gazdelor din Bacău. Cel de-al doilea pugilist al Craiovei a fost Pascu Alexandru, care a concurat la cat. +92 kg, dar nu a izbutit să obţină vreo medalie.

Dora Mustăţea, mândră de evoluţia lui Suraj

Antrenoarea celor doi sportivi de la SCMU Craiova, Dora Mustăţea, a vorbit pentru GdS despre parcursul lui Suraj de la această competiţie şi a ţinut să-l laude pentru felul în care tratează şi se pregăteşte pentru fiecare meci în parte.

„A fost o competiţie destul de dificilă, asta e clar, organizată excelent. Noi am participat cu doi sportivi, Alexandru Pascu şi Suraj Badea, ultimul dintre ei obţinând medalia de argint după un meci extrem de disputat în finală chiar cu reprezentantul gazdelor de la Bacău. Este normal că am plecat de acasă cu gândul la locul I şi la medalia de aur, iar eşecul din finală pot spune că m-a demoralizat puţin. Până la urmă asta este acum, în sport se poate întâmpla orice, iar noi mergem mai departe.

Suraj este un băiat de viitor, cu mult potenţial. S-a sacrificat extrem de mult pentru această competiţie şi este de apreciat. Dacă ar mai fi încă doi-trei sportivi ca el, boxul ar ajunge departe. El a slăbit 10 kg pentru această competiţie şi nu este deloc uşor. Se trezea noaptea, dimineaţa, pentru a face antrenamente şi pentru a performa. Îi place ceea ce face şi este un sport cerebral, care gândeşte strategia şi fiecare mişcare pe care urmează să o facă“, a declarat Dora Mustăţea.

Carla Broncea, un loc 5 excelent la Campionatul Mondial

Un rezultat extraordinar pentru Craiova, dar şi pentru România este cel obţinut de către Carla Broncea, pugilista legitimată la SCMU Craiova. Aceasta s-a clasat pe locul al 5-lea la Campionatul Mondial de la Erevan (Armenia), iar reuşita sa este cu atât mai importantă cu cât competiţia este una dintre cele mai puternice posibile.

Pe parcursul Mondialului, Carla a trecut de reprezentanta Irlandei şi a pierdut cu o sportivă din Kazahstan, care avea să şi câştige competiţia şi să devină campioană mondială.

„Acest loc 5 la un Campionat Mondial este foarte important pentru toţi. Sunt mândră de rezultatul ei, dar şi de toţi ceilalţi sportivi ai mei, pe care îi pregătesc. Ca un mic bilanţ aşa, la final de an, pot spune că am strâns 15 medalii pentru SCMU Craiova, atât la competiţiile naţionale, cât şi internaţionale. Evidenţiez aici un loc trei şi o medalie de bronz la Campionatul European şi un loc doi şi medalie de argint la Campionatul Balcanic prin Silvia Meltzer, precum şi acest loc cinci la Mondiale prin Broncea. Per total, este un an reuşit, pentru că 15 medalii nu este de ici, de colo. Pe viitor sper chiar la mai multe, sunt încrezătoare în sportivii mei“, a adăugat Dora Mustăţea.

Citeşte şi: Box Club Universitatea Craiova s-a ales cu o medalie după CN de tineret

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS