12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSpectacol baschetbalistic în Bănie! Craiova organizează Europeanul feminin U20

Spectacol baschetbalistic în Bănie! Craiova organizează Europeanul feminin U20

Craiova va deveni capitala baschetului feminin european în următoarele zile! Federația Română de Baschet organizează, în perioada 28 iulie – 6 august, la Craiova și Ișalnița, FIBA U20 Women’s European Championship, Division B (n.r. – Campionatul European feminin U20), una dintre cele mai importante competiţii feminine de junioare.

Pentru prima oară în istorie, municipiul Craiova și comuna învecinată Ișalnița vor găzdui competiția europeană dedicată sportivelor de până la 20 de ani, la start urmând să fie prezente 17 echipe naționale, printre care se numără și reprezentativa României.

Evenimentul continental este organizat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, Primăriei Municipiului Craiova și Primăriei Ișalnița, precum și al sponsorilor FRB și al unor parteneri locali.

România are grupă echilibrată

Conform tragerii la sorți, România va juca în prima fază a competiției în cadrul Grupei B, alături de selecționatele similare ale Greciei, Irlandei și Georgiei, primele două clasate urmând sa avanseze în sferturile de finală.

Tinerele Acvile vor intra de vineri, 28 iulie, în febra competițională, baschetbalistele pregătite de Mădălin Piperea urmând să joace în prima fază în Sala Polivalentă din Craiova după următorul program: 28.07.2023 (ora 18.00) – ROMÂNIA – Georgia, 30.07.2023 (ora 18.00) – Irlanda – ROMÂNIA, 02.08.2023 (ora 18.00) – ROMÂNIA – Grecia.

Sferturile de finală sunt programate pentru data de 04.08.2023, semifinalele pentru data de 05.08.2023, în vreme ce finalele se vor desfășura în data de 06.08.2023.

Citeşte şi: Jos pălăria pentru Popovici şi Preda! Săritorii români au obţinut aur şi argint la Fukuoka

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS