10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTrădare sau nu în Formula 1? Hamilton, ademenit de Ferrari cu un salariu fabulos

Trădare sau nu în Formula 1? Hamilton, ademenit de Ferrari cu un salariu fabulos

Britanicul Lewis Hamilton ar putea să plece de la Mercedes la finalul acestui sezon de Formula 1. Multiplul campion e dorit de Ferrari, care e gata să-i ofere un salariu uriaș.

Campion mondial de 7 ori (6 cu Mercedes), Lewis Hamilton se află în ultimele luni de contract cu echipa germană. Conducătorii de la Ferrari au intrat pe fir și îi pregătesc un contract spectaculos.

Conform Daily Mail, Ferrari, care nu a mai fost campioană din 2008, e gata să-l aducă pe Lewis Hamilton în sezonul viitor. I pregătește un salariu uriaș: 46 de milioane de euro pe an! Mai mult, John Elkann, șeful Ferrari ar discuta personal cu Hamilton pentru a încerca să-l convingă să semneze.

Englezii scriu că decizia lui Lewis va fi influențată de mai mulți factori, nu de salariu. Pilotul ar fi tentat să concureze pentru Ferrari, dar vrea să vadă modul în care cei doi constructori progresează în următoarele runde înainte să ia o decizie, notează Hotnews.

Varianta ideală pentru italieni ar fi ca Lewis Hamilton să facă echipă cu monegascul Charles Leclerc, ceea ce ar înseamna că spaniolul Carlos Sainz va rămâne fără echipă. În cazul în care Leclerc și Hamilton nu ar dori să lucreze împreună, britanicul ar urma să facă echipă cu Sainz, iar Leclerc ar ajunge la Mercedes, alături de George Russell.

Citeşte şi: Lupte / Aur şi de trei ori bronz pentru CSM Craiova la Cupa României U20

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS