15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJaqueline Cristian: „Sunt foarte bucuroasă pentru cât de bine am jucat la Trnava“

Jaqueline Cristian: „Sunt foarte bucuroasă pentru cât de bine am jucat la Trnava“

Jaqueline Cristian (România, 266 WTA) a oferit un scurt interviu după ce a cucerit duminică primul titlu al sezonului, la Trnava. Jucătoarea noastră s-a declarat foarte fericită pentru că a câștigat în minimum de seturi meciul pentru trofeul de la Trnava, turneu ITF dotat cu premii în valoare totală de 60.000 de dolari. 

„Sunt foarte fericită, a fost un meci foarte greu și mă așteptam să fie așa. E o jucătoare foarte bună și venea după multe victorii. Sunt foarte bucuroasă pentru cât de bine am jucat amândouă. Una dintre noi trebuia să câștige și mă bucur că aceea sunt eu”, a spus Cristian după meci.

Jaqueline a salvat 7 mingi de meci în optimile de finală (6-7, 7-5, 6-0 cu Clara Tauson din Danemarca), dar a avut și alte dueluri grele la Trnava: „A fost o săptămână foarte dură, deoarece au participat multe jucătoare puternice la acest turneu. Dar m-am simțit foarte bine în acest loc, nu e prima oară când câștig aici. Sincer, nu am apucat să vizitez orașul, pentru că e complicat când joci atâtea meciuri și ești obosită. Dar acest loc e perfect pentru tenis, academia are toate condițiile propice pentru a juca tenis de performanță”.

Citeşre şi: România, jos pălăria! Jaqueline Cristian a ridicat trofeul de la Trnava

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS