22.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportScrimă / Echipa masculină de sabie a României a cucerit aurul la Europene

Scrimă / Echipa masculină de sabie a României a cucerit aurul la Europene

Echipa masculină de sabie a României, compusă din Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache şi Radu Niţu, a cucerit medaliile de aur, marţi, la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Tallinn (Estonia), după ce a învins Ungaria în finală cu scorul de 45-31. Medaliile de bronz au revenit Spaniei.

România a condus de la un capăt la altul în confruntarea cu Ungaria (Kornel Pech, Mirko Petrucz, Bertalan Toth, Benedek Vigh), câştigând fără emoţii.

Echipa antrenată de Alin Badea a debutat cu o victorie în faţa Ucrainei, 45-26, în optimi, apoi a întrecut Bulgaria în sferturi, cu 45-32, în semifinale a câştigat în faţa Italiei, cu 45-42, iar în finală a dispus de Ungaria, notează Agerpres.

România a obţinut opt medalii (2-3-3) la Europenele de cadeţi şi juniori, toate la sabie, dintre care cinci la cadeţi (1-3-1) – aur prin echipa feminină de sabie (Rosemarie Benciu, Amalia Covaliu, Anastasia Fusea, Alexandra Mitruş), argint prin echipa masculină de sabie (Casian Cîdu, Dacian Enache, Alexandru Eva şi Cristian Macovei), argint prin Amalia Covaliu la sabie feminin, argint prin Casian Cîdu la sabie masculin şi bronz prin Anastasia Fusea la sabie feminin. La Europenele de juniori, bilanţul a fost de trei medalii (1-0-2), aur prin echipa masculină de sabie (Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache şi Radu Niţu) şi bronz prin Amalia Stan la sabie feminin şi Casian Cîdu la sabie masculin.

Citește și: Scrimă / Echipa feminină de sabie a României, a 7-a la Europenele de juniori

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS