10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / CSU Craiova a pierdut şi la Odorheiu şi ia drumul Diviziei 1

Tenis de masă / CSU Craiova a pierdut şi la Odorheiu şi ia drumul Diviziei 1

Din păcate, CSU Craiova nu a reuşit surpriza la Odorheiu Secuiesc, duminică, şi astfel a retrogradat din Superligă în Divizia 1. După eşecul cu 3-0 din tur, oltenii lui Vasile Florea au cedat cu acelaşi scor şi în deplasare, iar acum se pregătesc să ia drumul ligii secunde. Doar că, din câte am observat şi am aflat, alb-albaştrii nu au de gând să rămână prea mult timp în loc şi îşi doresc o promovare imediată, chiar din sezonul următor.

La fel ca şi în primul duel, CSU Craiova s-a bazat pe Bogdan Cristian, Daniel Simulescu şi Mihăiţă Mănescu, însă niciunul dintre ei nu a reuşit să aducă vreun punct. Mihăiţă Mănescu a pierdut primul meci, 0-3 cu Sebastian Loso, în timp ce Bogdan Cristian a cedat la limită în faţa lui Istvan Gyorgy, scor 2-3. Partida lui Daniel Simulescu cu Szilord Gyorgy a fost şi ultima a întâlnirii, pentru că sportivul celor de la Odorheiu a câştigat cu 3-1.

Vasile Florea: „Vrem să promovăm imediat!“

Vasile Florea, antrenorul sportivilor craioveni, a mărturisit că deja toată lumea se gândeşte la promovare şi că băieţii nu au de gând să rămână prea mult timp în Divizia 1.

„Am pierdut un meci cu 3-2. Bogdan a avut o şansă, iar Simulescu ar fi putut, cu un pic de şansă, să ne bage în meci. Oricum, chiar şi în acele condiţii ar fi fost extrem de greu, pentru că aveam 2-9 la seturi după meciul tur. O victorie ar fi contat pentru palmares, pentru încrederea băieţilor, dar de rămas în Superligă era aproape imposibil. Acum nu avem de gând să stăm prea mult în Divizia 1, vrem să promovăm imediat. Ăsta este obiectivul nostru, dar rămâne de văzut şi celelalte formaţii cum se pregătesc pentru noul sezon, dacă se întăresc. Cunoaştem în mare parte echipele din Divizia 1, dar mai apar mici transferuri care ar putea influenţa situaţia şi strategiile.

Miercuri o să plec cu lotul naţional de fete într-un cantonament, fiind în comisia tehnică şi în colectivul de antrenori. După aceea va urma o pregătire normală, o vacanţă binemeritată, iar apoi, din toamnă, pornim la treabă pentru noul sezon“, a declarat Vasile Florea.

Citeşte şi: Tenis de masă / Patrick Anghel, medaliat cu aur la Etapa Finală a Olimpiadei Naționale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS