22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAtletism / Opt medalii pentru România la Campionatele Balcanice de alergare montană

Atletism / Opt medalii pentru România la Campionatele Balcanice de alergare montană

România a cucerit 8 medalii, 3 de aur, 2 de argint şi 3 de bronz, la cea de-a XIV-a ediţie a Campionatelor Balcanice de alergare montană, desfăşurată sâmbătă, la Câmpulung Moldovenesc.

La a treia ediţie găzduită de Câmpulung Moldovenesc, medaliile de aur ale României au fost câştigate de Ionela Denisa Dragomir, la individual senioare, de echipa de seniori, compusă din Marian Cristian Moşoiu, Alin Ionuţ Zincă, Bogdan Damian şi Gabriel Andrei Preda, precum şi de echipa de senioare, alcătuită din Ionela Denisa Dragomir, Ingrid Mutter, Alina Andreea Pîşcu şi Ionela Viorica Dobriţă.

Cele două medalii de argint au fost obţinute de Alin Ionuţ Zincă, la individual seniori, şi de echipa feminină Under-20 (Maria Vainer, Nicoleta Ticăleac, Mirela Moroşan şi Diana Dan).

Pe cea de-a treia treapta a podiumului de premiere au urcat Bogdan Damian, la individual seniori, Ingrid Mutter, la individual senioare, şi de Bianca Vainer, la individual Under-20, scrie Agerpres.

La ediţia de anul trecut, desfăşurată tot la Câmpulung Moldovenesc, România a cucerit 9 medalii, 3 de aur, 3 de argint şi 3 de bronz.

Citeşte şi: Meci dramatic pentru Ana Bogdan în semifinalele de la Paris! Eşec dureros cu Haddad Maia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS