9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCulturism / „Gladiatorii“ craioveni deschid larg vitrina cu trofee după participarea la CE din Spania

Culturism / „Gladiatorii“ craioveni deschid larg vitrina cu trofee după participarea la CE din Spania

După muncă, şi răsplată! CS Gladiator Gym Craiova a avut parte de un Campionat European de vis, toţi sportivii săi fiind finalişti. Au „curs“ şi medaliile la turneul din Spania, de la Santa Susanna, astfel că maeştrii Costel Torcea şi Cristi Firică au motive de bucurie şi mulţumire. Astfel, potrivit rezultatelor finale afișate de Federația Internațională de Culturism și Fitness (IFBB), în cele trei zile ale competiției „gladiatorii“ au obținut 9 medalii: 7 de aur, una de argint și una de bronz. Totodată, s-au obținut două locuri 4, un loc 5 și două locuri 6.

Iată rezultatele obținute de sportivii CS Gladiator Gym Craiova:

1.Maria Sava – Overall, Women’s Bikini;
2.Andrei Alexandrescu – locul 1, Men’s Bodybuilding, 45-49 ani, 80+ kg
3.Francisc Andrașoni – locul 1, Men’s Bodybuilding, 50-54 ani, 80+ kg;
4.Florentin Corbeanu – locul 1, Men’s Physique, 50 ani şi peste;
5.Severin Irimia – locul 1, Fitness Challenge Gold Category – Mixed Pairs Competition;
6.Narcisa Martin – locul 1, Women’s Bikini, până în 164 cm;
7.Maria Sava – locul 1, Women’s Bikini, până în 160 cm;
8.Severin Irimia – locul 2, Fitness Challenge, Team Competition
9.Dorian Armaș – locul 3, Men’s Games Classic Bodybuilding, 40-44 ani;
10.Severin Irimia – locul 4, Fitness Challenge, Gold Category – Individual Man Competition;
11.Alberto Șerban – locul 4, Junior Men’s Games Classic Bodybuilding 16-20 ani;
12.Cristinel Cojoacă – locul 5, Men’s Physique, până în 182 cm;
13.Dorian Armaș – locul 6, Men’s Classic Bodybuilding, 40-44 ani;
14.Alberto Șerban – locul 6, Junior Men’s Classic Physique 16-20 ani.

România, campioană europeană la culturism şi fitness!

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a anunţat, astăzi, că România a devenit campioană europeană în urma participării la CE desfăşurat la Santa Susanna, fiind o premieră în istoria acestei federaţii. O mândrie în plus pentru sportul craiovean, ţinând cont că selecţionerul loturilor României este Costel Torcea, iar secunzii săi sunt Cristi Firică şi Francisc Andraşoni, ambii „gladiatori“.

„Într-o competiţie foarte puternică cu aproape 1.000 sportivi din 41 de ţări, România a devenit campioană europeană, pentru prima dată în istoria Federaţiei Române de Culturism şi Fitness. A detronat Spania (ţara gazdă) sau alte ţări puternice cu tradiţie şi rezultate în frumosul nostru sport! Nu vă pot exprima ce sentimente frumoase şi unice trăiesc datorită acestei victorii imense! Din cauza oboselii (am dormit maxim 8 ore în ultimele 3 zile!) îmi este greu să vă mulţumesc nominal tuturor celor care prin faptele sau gândurile voastre bune ne-aţi împins efectiv spre victorie. Dar voi reveni într-o postare ulterioară cu detalii mai exacte, atât despre numărul medaliilor obţinute, cât şi cumulul de factori care a făcut ca imnul naţional al României să fie intonat de nu mai puţin de 25 de ori în cele 3 zile de competiţie“, a postat Gabriel Toncean pe Facebook.

Toncean a precizat că dedică această victorie familiei sale şi echipei FRCF: sportivi, antrenori, preşedinţi de cluburi etc.

De menţionat faptul că în urmă cu câteva zile, Gabriel Toncean a fost ales vicepreşedinte în cadrul Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness.

Citeşte şi: Reghecampf: „Rezultatul era altul cu mai multă inspirație în fața porții adverse“ (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS