11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSwiatek, din nou coșmarul Simonei! Românca s-a oprit în semifinale la Indian Wells

Swiatek, din nou coșmarul Simonei! Românca s-a oprit în semifinale la Indian Wells

Se pare că Iga Swiatek s-a opus, din nou, unei noi performanțe pe care Simona Halep ar fi putut să o reușească. Poloneza de doar 20 de ani a trecut de sportiva din România, scor 6-7(6), 4-6, în prima semifinală WTA a turneului de la Indian Wells!

Meciul a început extrem de echilibrat, cu cele două jucătoare adjudecându-și serviciul până la 3-2 pentru Swiatek. Apoi, tenismena din Polonia a reușit să rupă echilibrul și s-a desprins. Într-o replică fantastică, Simona a câștigat 3 game-uri la rând! A avut serviciul la 5-4, dar n-a fost suficient. S-a ajuns la tie-break în primul act al întâlnirii, unde experiența sportivei noastre nu și-a spus, din păcate, cuvântul. Halep a ratat două mingi de set, i-a permis lui Swiatek să se impună după o oră de luptă, apoi și-a rupt racheta. 

Iga, un plus de luciditate

Problemele pentru Simona au continuat și în debutul setului secund, când a intervenit o accidentare cauzată de o întindere la coapsa piciorului stâng. În consecință, Halep a încercat să scurteze punctele. A fost ajutată și de Swiatek, care a comis, în continuare, multe erori neforțate. Simona a condus și în setul secund, cu 4-2, numai că jucătoarea de 20 de ani a revenit și a câștigat 4 game-uri la rând.

Iga Swiatek a început competiția de la Indian Wells pe locul 4 WTA, dar de săptămâna aceasta va ocupa locul 2. Poloneza le va depăși pe Barbora Krejickova și Aryna Sabalenka. Simona Halep, locul 26 la începutul turneului, va urca până pe locul 19 WTA grație parcursului de la Indian Wells.

Pentru calificarea în semifinale, Simona Halep are asigurat un cec în valoare de 344.000 de dolari.

Citește și: Sorana a pierdut cu Halep, dar este pregătită de Miami

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS