13.4 C
Craiova
marți, 17 mai, 2022
Știri de ultima orăSport22 de sportivi vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de iarnă

22 de sportivi vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de iarnă

România va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie) cu 22 de sportivi, la sanie, bob, skeleton, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză. Anunţul a fost făcut de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, pe pagina sa de Facebook. Cele 8 sportive şi 14 sportivi vor fi repartizaţi în trei sate olimpice, la Yanqing, Zhangjiakou şi Beijing.

Comitetul Executiv al COSR a decis, joi, prin vot, desemnarea celor doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la ceremonia de deschidere a Jocurilor de la Beijing, Raluca Strămăturaru (sanie) şi Paul Pepene (schi fond).

Raluca Strămăturaru (36 ani) este la a patra sa participare la Jocurile Olimpice de iarnă, după ediţiile Vancouver 2010, Soci 2014 şi PyeongChang 2018. La ultima ediţie a JO de iarnă ea a avut cea mai bună clasare pentru echipa României, locul 7. Raluca Strămăturaru este al doilea reprezentant al acestei discipline desemnată portdrapel, după Ioan Apostol (1992, 1994).

Paul Pepene (33 ani) este primul şi singurul schior de fond din România care a câştigat un titlu mondial la U23. Are în palmares două medalii mondiale de argint la seniori, la schi pe role. El este la a patra participare olimpică după prezenţele de la Vancouver 2010, Soci 2014 şi PyeongChang 2018, notează Agerpres.

Sportivii români care vor participa la JO 2022 sunt următorii:

La Yanqing:
– sanie (4): Raluca Strămăturaru (feminin, ştafetă), Valentin Creţu (masculin, ştafetă), Marian Gîtlan, Darius Şerban (dublu masculin, ştafetă); antrenor Ioan Apostol, antrenor Eugen Radu, kinetoterapeut Ion Piţa, team leader Sorina Ţicu;
– bob (6): Andreea Grecu (monobob, bob 2 feminin), Katharina Wick (bob 2 feminin) – antrenor Paul Neagu; Mihai Tentea (bob 2 masculin, bob 4 masculin), Ciprian Daroczi (bob 2 masculin, bob 4 masculin), Raul Dobre (bob 4 masculin), Cristian Radu (bob 4 persoane) – antrenor Iulian Păcioianu, serviceman Mihai Păcioianu;
– skeleton (1): Sebastian Enache (masculin) – posibilă realocare, prima rezervă, antrenor Marius Ene;
– schi alpin (2): Maria Constantin (slalom, slalom uriaş – feminin), Alexandru Ştefănescu (slalom, slalom uriaş – masculin), antrenor Andrei Szilagyi, antrenor Alexandru Barbu;
Oficiali COSR: Florin Mişcă – Şef Misiune, Ciprian Gheorghe – personal administrativ, Diana Torje – Medic, Ofiţer Covid-19, Alina Alexoi – Ofiţer Presă;

La Zhangjiakou:
– sărituri cu schiurile (3): Daniela Haralambie (trambulină normală – feminin), Andrei Feldorean (trambulină normală, trambulină mare – masculin), Daniel Cacina (trambulină normală, trambulină mare – masculin), antrenor Florin Spulber, serviceman Adrian Comănescu, Team Leader Puiu Gaspar;
– schi fond (3): Timea Lorincz (schiatlon, sprint liber – feminin), Paul Pepene, Raul Popa (schiatlon, sprint liber, sprint echipe – masculin), antrenor Daniel Borca, serviceman Elemer Tanko;
– biatlon (2): Natalia Ushkina (individual, sprint, urmărire – feminin), George Colţea (sprint, individual, urmărire – masculin), antrenor Vasile Gheorghe, antrenor Cristian Moşoiu, kinetoterapeut Attila Czont;
Oficiali COSR: Dragoş Tătaru – Adjunct Şef Misiune, Liliana Dorneanu – Ofiţer Covid-19, personal administrativ, Dan Tănase – Medic, Şef Colectiv Medical; Cristian Nistor – fotograf COSR;

La Beijing:
– patinaj viteză (1): Mihaela Hogaş (feminin), antrenor Bogdan Stănescu;
Oficiali COSR: Mihai Covaliu – Preşedinte, George Boroi – Secretar general, Alexandru Epuran – coordonator operaţiuni Zona Beijing; Demnitar: Eduard Novak – ministrul Sportului;

Citeşte şi: Nici nu a stat pe gânduri! Sorana Cîrstea s-a distrat cu Kucova și merge în turul 3 la AO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Începe a 75-a ediţie a Festivalului de Film...

Festivalul de film de la Cannes începe marți seară,...

ȘTIRI GdS