10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisFinal de sezon cu cinci românce în Top 100 WTA! Halep, record negativ în 2021

Final de sezon cu cinci românce în Top 100 WTA! Halep, record negativ în 2021

Săptămâna aceasta s-a desășurat ultima competiție a sezonului, Turneul Campioanelor de la Guadalajara (Mexic), iar acum ştim, cu exactitate, care este situaţia în clasamentul WTA. În pofida faptului că Simona Halep încheie sezonul în afara Top 10 WTA pentru prima oară după anul 2013, situația din clasamentul WTA este excelentă! Asta pentru că avem nu mai puțin de cinci reprezentante în elita tenisului feminin.

Dacă Simona Halep (30 de ani), Sorana Cîrstea (31 de ani) și Irina Begu (31 de ani) erau obișnuite cu prezența în Top 100 WTA, celor trei veterane li s-au alăturat tinerele Jaqueline Cristian (23 de ani) și Gabriela Ruse (23 de ani).

Simona Halep, cu 2.577 de puncte, a încheiat sezonul pe poziția 20 în lume, după ce a fost măcinată de accidentări, ratând mai multe turnee importante! Sorana Cîrstea este a doua „rachetă” a României, sportiva din Târgoviște clasându-se pe poziția 38 WTA! Irina Begu se află pe locul 60 în lume, Jaqueline Cristian se află pe 74 WTA, iar Gabriela Ruse ocupă locul 85 WTA. 

Liderul clasamentului WTA este Ashleigh Barty (Australia), care are 7.582 de puncte. Podiumul este completat de Aryna Sabalenka (Belarus, 6.380 p) și Garbine Muguruza (Spania, 5.685 de puncte). Sportiva din Spania a urcat două poziții după ce a triumfat la Turneul Campioanelor, 6-3, 7-5 în finala cu Anett Kontaveit (Estonia). Pe locurile 4-5 în clasamentul WTA se află două cehoaice: Karolina Pliskova, cu 5.135 de puncte, respectiv Barbora Krejcikova – 5.008 p. În Top 10 mondial se mai află: Maria Sakkari (Grecia, 6 WTA), Anett Kontaveit (Estonia, 7 WTA), Paula Badosa (Spania, 8 WTA), Iga Swiatek (Polonia, 9 WTA) și Ons Jabeur (Tunisia, 10 WTA).

Citeşte şi: Alexander Zverev, imbatabil în momentele cheie! Germanul a câștigat Turneul Campionilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS