14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVeste cum nu se putea mai rea! Larisa Iordache s-a retras din finala de la bârnă!

Veste cum nu se putea mai rea! Larisa Iordache s-a retras din finala de la bârnă!

O veste cum nu se poate mai proastă a venit în această dimineaţă! Gimnasta Larisa Iordache nu va putea evolua la bârnă. Motivul este legat de durerile puternice care i-au dat bătăi de cap pe toată durata competiției de la Tokyo.

Chiar dacă avea șanse la o medalie, Larisa a avut parte de un ghinion teribil! Ea a decis că nu poate concura din cauza entorsei metatarsiene pe care a suferit-o la piciorul stâng, imediat după sesiunea de calificări din 25 iulie.

Decizia a fost anunțată și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin intermediul unui comunicat.

„Fără Larisa Iordache în finală olimpică! Problemele de la gleznă  o împiedică pe Larisa să  concureze azi. A încercat la încălzire câteva mișcări dar ea nu poate împinge în picior iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiții. Toți suntem lângă ea! Capul sus, Larisa! Știm că în condiții normale ai fi luptat, ai fi arătat cât de frumoasă e gimnastica ta”, transmite COSR.

Mesaj emoţionant al gimnastei

Imediat, gimnasta noastră a postat un mesaj emoționant pe contul său personal de Facebook.

„Nu vom înțelege niciodată de ce drumul pe care ni-l alegem este atât de dur cu noi în unele momente când ai nevoie să te lase să mergi liniștit spre ce vrei tu să faci. Am încercat și am sperat până în ultima clipă pentru această finala olimpică. Din păcate, iar, drumul meu este împietrit… durerea asta de la gleznă pe care o simt este peste limita mea de suportabilitate ca om.

Am vrut să o fac pentru mine. Pentru mine si pentru ființa care m-a împins pe drumul acesta, care din păcate nu mai este lânga mine şi nu mai pot obține un cuvânt de încurajare de la ea… Însa știu că am iubirea necondiționată a familiei mele. Vă iubesc!’, a fost mesajul Larisei Iordache.

De asemenea, românca noastră a declarat că a sperat ca lucrurile să meargă bine de data aceasta, însă nu se va lăsa și după o mică pauză o va lua de la capăt.

„Drumul nu se oprește aici cu această șansa nefructificată. Momentan, pun puțină pauză și o iau de la capăt când o să fiu pregatită să reiau totul din punct de vedere psihic, cât si fizic. Antrenorilor mei vreau să le spun ca îi iubesc pentru ca indiferent de situație ei au crezut în mine și în tot ceea ce am facut. Și pentru ca au pornit cu mine pe drumul acesta chiar când nu aveam pe nimeni lânga noi. Și vă apreciez pe voi, pe cei ce au sperat și m-au încurajat, a mai spus gimnasta.

Citeşte şi: Elizabeta Samara: „Echipa din Hong Kong era de bătut“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS