14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportAncuţa Bodnar: „I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite“

Ancuţa Bodnar: „I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite“

Canotoarea Ancuţa Bodnar, una dintre cele două fete de „aur“ ale României, a declarat după cursă că este fericită pentru că i-a făcut mândri pe toţi cei de acasă de performanţa lor.

„A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru. Am bătut şi recordul olimpic, nu ne-am aşteptat, dar ne doream asta. Dar ne-a ajutat şi vremea, chiar dacă au fost valuri, am avut vânt ajutător, dar a fost bine. Din 2019 am intrat în barca de dublu vâsle şi de atunci am rămas în aceeaşi formulă.

Au fost doi ani de muncă continuă, fără pauză, fără vacanţe. Am muncit mereu pentru acelaşi vis. Chiar dacă Olimpiada s-a amânat cu un an, noi am continuat să ne pregătim şi să muncim. Ne-am antrenat singure acasă în timpul pandemiei şi parcă eram unite prin acelaşi lucru. Am dat ce am avut mai bun noi azi ca să împlinim munca acestor ani”, a declarat Ancuţa Bodnar.

Bodnar, 22 de ani, a adăugat că pe podium a fost încercată de o multitudine de sentimente.

Pe podium am simţit fericire, mândrie, bucurie, recunoştinţă, mulţumire. I-am făcut mândri pe toţi. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred că am medalia, dar a meritat totul“, a adăugat canotoarea.

Simona Radiş: „Mai am nevoie de câteva ore să realizez“

Totodată, Simona Radiş s-a bucurat nespus de cucerirea medaliei de aur şi a declarat că mai are timp până când va realiza ce performanţă extraordinară a reuşit.

„Simt fericire şi eliberare, pentru că au fost doi ani de zile în care am muncit enorm de mult şi am reuşit să aducem acest rezultat mult dorit de noi şi de toată lumea. Această medalie este minunată, încă nu realizez ce s-a întâmplat, cred că mai am nevoie de câteva ore ca să îmi dau seama că da, noi am luat medalia de aur şi mergem acasă cu ea. Suntem fericite“, a declarat Simona Radiş.

Noua campioană olimpică a descris cum s-a desfăşurat cursa care a consacrat barca de dublu vâsle în istoria canotajului românesc şi a sportului românesc.

„A fost o cursă foarte grea, condiţiile au fost destul de dificile, dar am reuşit să gestionăm bine toată situaţia. Pe lângă faptul că am luat medalia de aur, am reuşit să batem şi recordul olimpic, care este încă un motiv de bucurie pentru noi. Pornim cu încredere de acum încolo, pentru că drumul nostru este abia la început. Vom creşte mai frumos decât am făcut-o până acum. Suntem puternice, dar vom deveni şi mai puternice. Nu putem să spunem decât că avem încredere, că lucrurile vor decurge mult mai bine şi acum mergem să-i încurajăm pe colegii noştri, pentru că avem încredere în ei că vor aduce rezultate frumoase“, a mai spus Simona Radiş.

Telefoanele „bubuie“ cu mesaje

Victoria canotoarelor Radiş şi Bodnar a stârnit o mare bucurie în ţară şi telefoanele celor două campioane olimpice au fost asaltate cu mesaje şi felicitări:

„Cred că mulţi români s-au trezit de dimineaţă, pentru că am primit o grămadă de mesaje şi chiar şi acum telefonul meu şi al Ancuţei bubuie de mesaje. Sunt foarte mulţi oameni alături de noi şi nu putem decât să le mulţumim. Pentru că acest lucru chiar contează, simţim energia pozitivă şi primim încredere prin aceste încurajări. Chiar înainte de ora 03:00, mulţi s-au trezit, pentru că primeam deja mesaje, deci ei au trăit cu sufletul“, a adăugat emoționată canotoarea noastră.

Simona Radiş a dezvăluit și cum s-a încurajat înainte de cursă cu Ancuţa Bodnar, pentru a alunga gândurile negative.

„Înainte de cursă, am vorbit una cu cealaltă, adevărul este că am avut emoţii, pentru că în subconştient mereu apar gânduri mai negative, chiar dacă nu ar trebui. Am avut tăria să le gestionăm bine, am vorbit cu Ancuţa şi am spus să dăm până la finiş o lovitură în plus. Mereu împreună orice s-ar întâmpla. Pentru că asta facem mereu şi o facem bine“, a încheiat Radiş.

Citește și: Avem canotoare de „aur“! Ancuța Bodnar și Simona Radiș au triumfat la dublu vâsle!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS