6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportJO / Notă bună, dar ce sperietură! Larisa Iordache, aproape de finala la bârnă

JO / Notă bună, dar ce sperietură! Larisa Iordache, aproape de finala la bârnă

Larisa Iordache a avut o prestație bună la bârnă, duminică, în calificările de la Tokyo, obținând o notă de 14.133. Gimnasta s-a accidentat însă la glezna stângă la aterizare și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Gimnasta tricoloră a fost îngrijită rapid de echipa medicală a competiţiei şi a părut să-şi revină din sperietură după câteva minute.

Nota Larisei ar trebui să-i asigure prezența în finala de la bârnă. Exercițiul ei a fost apreciat cu 6.2 în ceea ce privește dificultatea.

Iordache a luat startul la JO de la Tokyo doar la acest aparat, după ce a acuzat dureri mari la gleznă înainte de începerea competiției de la Tokyo.

Maria Holbură va lua startul la toate cele patru aparate.

Calificările mai programează subdiviziunile 4-5, iar la final se vor decide echipele calificate în finală, cele 24 de gimnaste calificate în finală la individual-compus, precum şi câte opt în fiecare din cele patru finale pe aparate.

Larisa: „Sper din suflet să mă regăsesc pe bârnă“

Larisa a vorbit pentru prima dată după ce a concurat în proba de bârnă. Ultimul act va avea loc pe 3 august, astfel că ar avea suficient timp de odihnă pentru a se reface.

„A fost emoționant, mă bucur că am putut să-mi stăpânesc emoțiile pentru că o astfel de competiție, de această anvergură este foarte importantă pentru mine. O dată la patru ani te duci la Jocurile Olimpice. Mă bucur că am ajuns aici, mă bucur că am putut să performez, în limita bunului simț și să pot să fac o bârnă cât de finala. Până în finală mai am încă 8 zile în care să reglez ceea ce am greşit astăzi, micile greşeli avute. Vreau să fiu puternică, de asta am nevoie. Am fost puțin speriată deoarece nu am avut o pregătire exact așa cum mi-am dorit pentru Jocurile Olimpice, dar mă bucur că am putut să rămân psihic tare și să fiu aici. 

Mă bucur că m-am intors, că pot avea din nou senzațiile plăcute pe care le aveam înainte. Acum sunt la cote maxime, nu se compara cu cele de dinainte. Sper să mă fac pe mine mândră de mine. Cred că e ceva normal pentru mine să concurez cu dureri. Am intrat cu dureri de gleznă. În finală sper din suflet să mă regăsesc pe bârnă ca și astazi”, a spus Larisa, citată de GsP.

Astăzi, după terminarea ultimei subdiviziuni, vom afla dacă Larisa Iordache va fi sau nu în finala de la bârnă.

Citeşte şi: Argint pentru Ana-Maria Popescu la Tokyo! Românca, la doar un punct de aurul olimpic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS