22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAtletism / Rezultate fantastice! România a obţinut 18 medalii la Campionatele Balcanice

Atletism / Rezultate fantastice! România a obţinut 18 medalii la Campionatele Balcanice

România a încheiat Campionatele Balcanice de atletism de la Smederevo (Serbia) cu un total de 18 medalii, dintre care şase de aur, patru de argint şi opt de bronz.

După cele opt medalii de sâmbătă, patru de aur şi patru de bronz, atleţii români au cucerit duminică, la cea de-a 74-a ediţie a competiţiei, alte zece medalii, două de aur, patru de argint şi patru de bronz.

Nicolae Soare a obţinut aurul la 3.000 m (8:04,23), ca şi Florentina Iuşco, la săritura în lungime (6,65 m). Medaliile de argint au fost obţinute de Bianca Ghelber la aruncarea ciocanului (70,00 m), Daniela Stanciu la săritura în înălţime (1,92 m), Alexandru Novac la suliţă (77,80 m) şi de ştafeta masculină de 4×400 m (David Gudi, Vlad Dulcescu, Ionuţ Olteanu, Mihai Pâslaru – 3:10,19). Bronzul a fost cucerit de Alexandru Tache la triplusalt (16,04 m), de Anamaria Nesteriuc la 100 mg (13,17), Claudia Florea la 1.500 m (4:21,01) şi Andrei Ştefana la 3.000 m obstacole (9:04,08).

Clasări pe locul patru au reuşit Cosmin Ilie Dumitrache la 110 m garduri (13.87), Ioana Diana Ţigănaşu la aruncarea greutăţii (13,93 m) şi Răzvan George Roman la decatlon (6.460 puncte).

Pe cinci s-a clasat Claudia Prisecaru la 5.000 m (16:13.91), probă în care Adela Paulina Bălţoi a abandonat.

Ilie Alexandru Corneschi s-a clasat pe şase la 3.000 m (8:12.74), la fel ca Nicolae Marian Coman la 800 m (1:50.59), Sergiu Ursu la aruncarea discului (56,62 m) şi ştafeta feminină de 4×400 m (Iulia Nicoleta Banaga, Florina Ştefana, Bianca Georgiana Anton, Cristina Daniela Bălan – 3:47.01).

Florentina Budică nu a reuşit să încheie heptatlonul, în care nu a mai luat startul la 800 m.

La cea de-a 74-a ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism s-au aliniat peste 414 de sportivi din 19 ţări. România a participat cu 51 de sportivi (28 la masculin şi 23 la feminin).

Citeşte şi: Elizabeta Samara a câştigat medalia de bronz la Europenele de la Varşovia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS