19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRafa Nadal a făcut anunţul şocant: Nu va participa la Wimbledon și nici la JO!

Rafa Nadal a făcut anunţul şocant: Nu va participa la Wimbledon și nici la JO!

Vestea zilei din tenis vine din partea lui Rafael Nadal. Într-o postare pe contul personal de Twitter, ibericul a anunțat ceea ce mulți dintre iubitorii tenisului nu ar fi dorit să audă: nu va participa la Wimbledon și la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Obiectivul major este să îmi prelungesc cariera și să fac în continuare ceea ce mă face fericit. Nu este niciodată o decizie ușor de luat (n.r. forfaitul), dar după ce mi-am ascultat corpul și am discutat cu echipa mea mi-am dat seama că este hotărârea corectă“, a punctat Nadal, pe un site de socializare.

În vârstă de 35 de ani, Nadal a câștigat două turnee ATP în acest sezon (Barcelona și Roma), iar la Roland Garros a fost învins în semifinale de Novak Djokovic, informează Hotnews.

Săptămâna aceasta, organizatorii turneului pe iarbă de la Wimbledon, care va debuta pe 28 iunie, au anunţat că publicul va avea acces în tribune până la o capacitate de 50%, iar finalele de simplu se vor disputa cu tribunele pline, pe terenul central.

Citeşte şi: Accidentările îi încurcă planurile Patriciei Ţig: „Nu merg la JO, dar nu-mi pare rău!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS