16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportRugby / Se vede Cupa Mondială 2023! România, victorie frumoasă cu Spania

Rugby / Se vede Cupa Mondială 2023! România, victorie frumoasă cu Spania

România a obținut o victorie importantă împotriva Spaniei, scor 22-16, în Rugby Europe Championship, iar lucrurile merg conform planului în drumul spre Cupa Mondială 2023 la rugby. Stejarii au legat pentru prima oară două victorii sub comanda selecționerului Andy Robinson, după ce săptămâna trecută au învins și Portugalia, la Lisabona, cu scorul de 28-27.

România a avut un alt meci de mare luptă în Rugby Europe Championship împotriva unei echipe arțăgoase. Spania este considerată chiar principala adversară a Stejarilor în lupta pentru loc 2, direct calificabil la Cupa Mondială 2023.

Spectacolul a început după pauză

În prima repriză, echilibrul a fost aproape total, iar cele două selecționate au încercat să se anihileze reciproc. La cabine s-a plecat la egalitate, scor 6-6. Meciul s-a animat imediat după pauză, după ce spaniolii au reușit primul eseu al jocului. „Stejarii“ au fost din nou puși serios la muncă, fiind nevoiți să tragă pentru a recupera din handicap. Având o diferență de 7 puncte de recuperat, România s-a aruncat în atac. Eugen Căpățână a restabilit egalitatea la eseuri în minutul 60, iar apoi tricolorii au revenit la conducere (17-13). Nu a venit însă și desprinderea, ba chiar Spania a încercat să fie periculoasă și în inferioritate numerică.

În ultimele minute, Spania a pus o presiune puternică, dar „Stejarii“ s-au mobilizat și au rezistat asaltului iberic. România a reușit să obțină la final o victorie muncită şi, în același timp, foarte importantă în drumul spre Cupa Mondială 2023 la rugby.

Următorul meci al României este programat în data de 28 martie, în deplasare, cu Georgia, singura reprezentativă cu trei victorii până acum. 

Cupa Mondială 2023 la rugby va avea loc în Franța în perioada 8 septembrie – 21 octombrie 2023. Ca să se califice la această competiție, „Stejarii“ trebuie să termine pe una dintre primele două poziții în Rugby Europe Championship, ori să câștige un meci de baraj dacă termină pe locul 3.

Citeşte şi: Din nou inferioare norvegiencelor. România, tot mai departe de Olimpiadă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS