20.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Şapte medalii pentru pugilistele de la CSM Craiova la Cupa României

Box / Şapte medalii pentru pugilistele de la CSM Craiova la Cupa României

Pugiliștele de la CSM Craiova au avut parte de un turneu excelent la Sibiu. La Cupa României feminin (cadeţi, juniori, tineret şi seniori), competiție desfășurată în perioada 1-6 martie, sportivele lui Constantin Cucu au obținut două medalii, una de argint şi una de bronz. Menţionăm că în total au fost prezente 10 pugiliste.

La categoria 80 kg, Daniela Lenuţa Ionescu a obţinut medalia de argint la seniori. De asemenea, la categoria de 57 kg, Alexandra Drăguţ a luat medalia de bronz.

Antrenorul sportivelor, Constantin Cucu, a vorbit despre rezultatele obţinute de elevele sale şi a anunţat care este obiectivul său pentru Campionatul Naţional, din luna august.

„Sunt mulţumit de evoluţia anumitor fete, iar unde nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor, vom lua măsuri. Ne interesează, în special, Campionatul Naţional din luna august. Acum am văzut ce probleme avem, unde trebuie să mai lucrăm şi cât, iar pentru CN mi-am propus să obţin cinci medalii. Dar, până atunci, ne pregătim de Cupa României de seniori, din perioada 16-20 martie, unde vom participa cu trei sportivi. Mergem încrezători şi sperăm să obţinem o medalie cât mai strălucitoare“, a spus Constantin Cucu, pentru GdS.

Elevele lui Sîrba au impresionat

De partea cealaltă, maestrul Marcel Sîrba a avut nu mai puţin de cinci pugiliste la Cupa României. Acesta se poate lăuda cu o performanţă remarcabilă, şi anume obţinerea a cinci medalii (una de aur şi patru de bronz).

Manuela Zmarandache a obţinut cea mai bună performanţă, şi anume medalia de aur la cat. 62 kg. Medaliile de bronz au fost câştigate de către Alexandra Filipoiu (cat. 46 kg, juniori), Andreea Zmarandache (cat. 64 kg, tineret), Roxana Iordache (cat. 65 kg, cadeţi) şi Daniela Zmarandache (cat. 54 kg, senioare).

„În total au participat 95 de sportive. Mă aşteptam mai mult de la anumite sportive. Dar a fost toată această perioadă cu pandemia, pregătirea a fost destul de precară şi meciuri de verificare nu am avut. Având în vedere situaţia în care ne-am pregătit până acum, rezultatele sunt bune. Cu siguranţă se putea mai mult, mereu mi-am dorit ca sportivii mei să câştige mereu locul 1“, a spus Marcel Sîrba, pentru GdS.

Citeşte şi: Box / SCM Craiova se întoarce cu tolba plină de medalii de la Cupa României feminin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS