21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportEduard Novak: „Dorim România - Belgia pe Stadionul Arcul de Triumf, nu pe Oblemenco“

Eduard Novak: „Dorim România – Belgia pe Stadionul Arcul de Triumf, nu pe Oblemenco“

Eduard Novak, Ministrul Tineretului şi Sportului, a fost surprins neplăcut că partida de rugby România – Belgia, din, 7 februarie, a fost mutată de la București la Craiova. Acesta a declarat că şi-ar dori ca partida din cadrul Rugby Europe Championship 2020 să se dispute pe noul Stadion Arcul de Triumf, dar asta după obţinerea avizelor de funcţionare.

El a mai precizat că în momentul în care stadionul va fi predat de către Compania Naţională de Investiţii către MTS, vor trebui depuse documentele pentru obţinerea avizelor de funcţionare.

„Noi vrem ca acest meci să se joace pe Stadionul Arcul de Triumf, nu pe „Oblemenco“, dar nu putem face asta în afara legii. Eu nu pot promite astăzi, când nici nu am preluat stadionul, că meciul se poate juca pe 7 februarie, cu toată bunăvoinţa. Încercăm să ajutăm pe toată lumea, dar în primul rând trebuie să respectăm legea.

Din câte ştiu eu, săptămâna trecută s-a finalizat predarea stadionului către Compania Naţională de Investiţii. Constructorul a predat către CNI stadionul şi urmează ca nouă, MTS, să ni se predea până în 15 ianuarie de către CNI. După care se obţin toate avizele de funcţionare, şi, în momentul în care le obţinem, putem să dăm drumul la treabă. Cei de la rugby au pe 7 februarie un meci internaţional şi am trimis şi un răspuns în acest sens. Am spus că în momentul în care vom avea toate avizele pentru a se desfăşura totul în mod corect şi cum trebuie, atunci, fără nicio problemă, îl vom pune la dispoziţie”, a declarat Eduard Novak, pentru Agerpres.

Alin Petrache: „Nu cred că vor fi obţinute avizele la timp“

De partea cealaltă, preşedintele federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a afirmat că e posibil ca meciul să se dispute la Craiova.

„Eu mi-aş dori din tot sufletul ca acest meci să-l jucăm pe noul stadion, că de aia l-am făcut. Dar nu cred că vor fi obţinute avizele până la acea dată. Astfel, cel mai probabil, partida se va disputa în Bănie, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Noi trebuie să trimitem către federaţia europeană şi federaţia mondială locul de desfăşurare a partidei cât mai rapid”, a declarat Petrache.

Rugby Europe a decis la jumătatea lunii decembrie să reprogrameze pentru zilele de 6-7 februarie meciurile din ultima etapă a Rugby Europe Championship 2020, între care se numără şi partida dintre echipele României şi Belgiei.

Pe 20 sau 21 februarie este programat meciul de baraj dintre ultima clasată în Rugby Europe Championship 2020 şi Olanda, câştigătoarea eşalonului inferior, Rugby Europe Trophy.

Înaintea ultimei etape din REC 2020, pe primul loc se află Georgia, cu 19 puncte, urmată de Portugalia (9 puncte), Spania (9 puncte), Rusia (8 puncte), Belgia (7 puncte), România (5 puncte).

Citește și: Premieră în Bănie. Naționala de rugby va juca pe „Oblemenco“ meciul cu Belgia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS