12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAtletism / Alina Rotaru şi Alin Firfirică, locul şase la World Continental Tour

Atletism / Alina Rotaru şi Alin Firfirică, locul şase la World Continental Tour

Sezonul internațional de atletism a început odată cu disputarea la Turku, în Finlanda, a primului meeting din seria World Athletics Continental Tour Gold. La această întrecere mondială au fost prezenți și doi dintre cei mai valoroși atleți din țara noastră, Alina Rotaru și Alin Firfirică.

Alina Rotaru (27 de ani) a participat, marţi seară, la primul concurs important după perioada de pauză cauzată de pandemia de coronavirus. Alina s-a clasat pe locul șase în proba de săritură în lungime, cu o performanță de 6,31m, realizată la a patra încercare. Celelalte sărituri ale sportivei românce au arătat astfel: -, 6,29m, 6,25m, 6,12m și 6,27m, informează Federaţia Română de Atletism.

Proba a fost câștigată de către Jazmin Sawyers (Marea Britanie), o atletă clasată pe locul 8 la Rio, în 2016. Pe locul doi s-a clasat Abigail Irozuru (Marea Britanie) – 6,52m, iar pe trei a terminat Maria Huntington (Finlanda) – 6,50 m. Au participat opt sportive din Marea Britanie, Finlanda, Ungaria, România și Franța.

A fost un concurs greu! Pentru mine, a fost primul concurs cu elanul mare. Dar nu am reușit deloc să-l controlez și nici nu a fost nimeni care să mă ajute. Cred că a contat și diferența mare de temperatură. Până acum m-am pregătit la călduri mari, iar la Turku au fost 18-20 de grade. Dar acum nu mai contează. Sunt sigură că următoarele concursuri vor fi mai bune. În 2020, fiecare concurs la care voi participa este un excelent antrenament. Important este să fim cu toții sănătoși și să se mai ridice din restricții. Îmi pare rău că nu pot veni la Internaționalele României de la Cluj. Sper să pot concura la etapa Diamond League de la Stockholm, de la finalul lunii”, a spus Alina Rotaru pentru FRA.

Alin Firfirică, duel cu doi campioni mondiali

După întrecerea de la Viena și Cupa României din week-end-ul trecut, Alin Firfirică s-a aflat la Turku în fața celui de-al treilea concurs din această perioadă. Sportivul s-a clasat pe locul șase în proba de aruncare a discului, cu o performanță de 60,98m. De menţionat că în această competiţie au mai participat doi campioni mondiali, Daniel Stahl (2019) şi Andrius Gudzius (2017). Alin a mai aruncat astfel: 59,06m, -, 60,71m, 59,23m, -.

Daniel Stahl, din Suedia, a încheiat primul cu (69,23m), locul al doilea a fost ocupat de lituanianul Andrius Gudzius, cu 66,39m, în timp ce podiumul a fost completat de slovenul Kristjan Ceh, cu 66,07m. În total, au concurat șapte sportivi din Suedia, Polonia, Finlanda, România și Slovenia.

Seria Continental Tour Gold este una de top mondial și se desfășoară în lunile august și septembrie ale acestui an. Competiția are loc în opt țări din Europa, Africa și Asia, după cum urmează: Turku (Finlanda) – 11 august, Székesfehérvár (Ungaria) – 19 august, Tokyo (Japonia) – 23 august, Silesia (Polonia) – 6 septembrie, Ostrava (Cehia) – 8 septembrie, Zagreb (Croația) – 15 septembrie, Nairobi (Kenya) – 26 septembrie și Nanjing (China) – data va fi stabilită ulterior.

Citeşte şi: Şase medalii pentru atleţii de la CSM Craiova la Cupa României şi CN U16

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS