9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFlorin Florea, președinte FRA: Trebuie să rămânem puternici şi optimişti

Florin Florea, președinte FRA: Trebuie să rămânem puternici şi optimişti

Preşedintele Federaţiei Române de Atletism (FRA), Florin Florea, este convins că, deşi traversăm o perioadă dificilă, atletismul va găsi modalităţi de a rămâne puternic în România.

„În aceste momente dificile pentru toată lumea, aş dori să adresez un scurt mesaj către comunitatea atletismului din România. Trecem printr-o perioadă care ne redefineşte total viaţa şi activitatea. Nimic din ceea ce consideram „normal” nu mai este astăzi la fel, iar activitatea noastră zilnică, de pe stadioane, piste de atletism, cărări de munte şi săli de antrenament este redusă la minimum.

Sunt alături, îi susţin şi îi încurajez astăzi pe toţi cei care definesc atletismul în România: speranţele noastre olimpice, atleţii de înaltă performanţă, copiii care debutează în competiţiile de atletism, antrenori, instructori sportivi, directori de club, medici sportivi, personal tehnic şi voluntari în competiţiile de atletism”, a spus președintele FRA, Florin Florea.

„Continuaţi pregătirea şi antrenamentele individuale”

De asemenea, Florin Florea încurajează poporul român și îi îndeamnă pe sportivi să-și continue pregătirile fizice de la propriul domiciliu.

„Coronavirusul a schimbat complet realitatea în care trăim, însă vă îndemn ca acest lucru să nu ne îngroape visurile. Am încredere în puterea şi pasiunea tuturor şi cred că putem găsi, chiar şi în aceste condiţii, mijloace de a merge mai departe. Vreau să le mulțumesc tuturor atleților, antrenorilor, profesorilor și managerilor de club care au înțeles  situația dificila prin care trecem și s-au adaptat într-un mod creator și profesionist la noile condiții de antrenament.

Vă îndemn pe toţi să încercaţi să vă continuaţi pregătirea şi antrenamentele individuale, bineînţeles respectând normele de protecţie şi izolare socială impuse de ordonanţele militare în vigoare. Trebuie să rămânem puternici şi optimişti!”, a spus Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism.

Citește și: A început să se instaleze frica și în Belarus. Suporterii nu vor să mai asiste la meciuri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS