11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVlad Gruia a urcat pe podiumul Campionatului Naţional

Vlad Gruia a urcat pe podiumul Campionatului Naţional

Jocheul Vlad Gruia, legitimat la CSM Craiova, a înregistrat rezultate remarcabile în etapele din acest an ale Campionatului Naţional peste obstacole.

„Tânărul călăreț, în vârstă de doar 18 ani, a participat la trei competiții din acest sezon de vară al Campionatului Național de sărituri peste obstacole. La fiecare a reușit să câștige câte o medalie, în detrimentul unei concurențe solide alcătuită din sportivi cu un palmares important și mai mulți ani de experiență în spate.

Cele mai recente performanțe ale lui Vlad au venit în urma concursului desfășurat la Baza Hipică Equestria, din localitatea Snagov, în perioada 8-11 august. Sportivul nostru a obținut două clasări pe primul loc al podiumului la întrecerea de nivel D.

La aceeași competiție, dar cea desfășurată în perioada 21-23 iunie, Vlad s-a clasat pe locul doi tot la categoria D, în ambele concursuri participând împreună cu calul Carland. A treia întrecere cu succes pentru acesta a avut loc la competiția organizată în Jegalia, în perioada 23-26 mai. Aici, Vlad Gruia a bifat o clasare pe primul loc și pe locul trei în probele de la categoria de nivel C, plus un loc secund la categoria D, avându-l ca partener tot pe Carland.

La categoria E, călărețul nostru a concurat împreună cu calul Lacoste și a fost aproape de podium, ocupând locul patru“, se arată într-un comunicat al CSM Craiova.

Altfel, CSM Craiova a avut sportivi pe podium în cadrul concursului ,,Cupa 163 Plopi“, desfăşurat în perioada 15-18 august la Prejmer. Astfel, Timeea Asproiu (10 ani) a urcat pe podium în toate cele trei zile de concurs, ocupând locurile 1, 3 şi 5 (în echitaţie se punctează). Apoi Claudia Ghiţulescu a înregistrat un loc 5, la fel şi Ana Pitru.

Poate te interesează şi: CSM Craiova recuperează teren în echitaţie (foto, video).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS