3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Bine că s-a terminat! „U“ Craiova a încheiat sezonul pe 4 și datoare publicului (GALERIE FOTO)

Fotbal / Bine că s-a terminat! „U“ Craiova a încheiat sezonul pe 4 și datoare publicului (GALERIE FOTO)

Universitatea Craiova a arătat o altă atitudine în ultimul meci al play-off-ului şi al sezonului, cu Viitorul, dar, în ciuda faptului că și-a anihilat perfect adversara în prima repriză și a controlat în mare măsură și ce a urmat după pauză, a ieșit de pe teren cu „buza umflată“. A fost 2-1 pentru trupa lui Gică Hagi în jocul de sâmbătă seară, de pe „Ion Oblemenco“, rezultat în urma căruia Știința a încheiat annul pe locul 4, mult sub așteptările suporterilor, care arată cu degetul și spre prestația slabă per amsamblu din play-off.

La începutul meciului, Alexandru Mateiu și Alexandru Cicâldău au primit trofee din partea „sUpporters“, primul fiind considerat „jucătorul anuluiׅ“, celălalt a fost recompensat pentru „golul sezonului“.

Am marcat cu fundașul, numai cu atacanții nu

Alb-albaștrii au deschis scorul prin Ivan Martic, care a pătruns pe partea dreaptă și a șutat la colțul lung din interiorul careului de 6 metri (’16, 1-0).

În minutul 41 gruparea din Bănie a marcat din nou, prin Vali Mihăilă, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofside.

Viitorul a egalat grație unui autogol, Vali Mihăilă reluând greșit, în propria poartă, o minge bâlbâită de defensive în careu (’70).

Cum egalitatea de pe tabelă însemna și ratarea participării în cupele europene, craiovenii s-au avântat în atac și au sperat într-o minune, mai exact să marcheze Fortes, care portughezul a demonstrat, pentru a câta oară!, că nu este prieten nici cu mingea și nici cu golul.

Mai mult, pe fondul nervozității Tiago Ferreira a văzut just cartonașul roșu după un fault dur, de neînțeles, care nu-l caracterizează, asupra lui Cojocaru. Și pentru că tot am amintit de arbitrat, trebuie remarcată simpatia lui Marcel Bîrsan pentru Viitorul, altfel nu se explică multe din deciziile luate în anumite momente-cheie.

Oaspeții au dat lovitura în prelungiri, când Drăguș a scăpat pe contraatac, Bancu a ratat intercepția, iar atacantul Viitorului l-a executat pe Pigliacelli (’90+2).

„U“ Craiova: Pigliacelli – Martic, Acka, Ferreira, Bancu – Mateiu, Fedele (’76, Donkor), Cicâldău – Bărbuț, Cristea (’46, Fortes), Mihăilă (’87, Baicu). Antrenor: Corneliu Papură.

FC Viitorul: Cojocaru – Boboc, Țîru, Ghiță, De Nooijer – Houri, T. Băluță (’65, Artean), Vînă (’57, Tîrcoveanu) – I. Hagi, Rivaldinho (’82, Mladen), Drăguș. Antrenor: Gică Hagi.

Cartonașe galbene: Martic ’50, Bancu ’71, Fortes ’90 / Boboc ’72, Rivaldinho ’81.

Cartonaș roșu: Ferreira ’73.

Au arbitrat: Marcel Baîrsan – Radu Ghinguleac, Valentin Avram; Adrian Cojocaru.

Observatori: Paul Mincu, Aron Huzu.

Pentru Universitatea Craiova urmează un șir de analize și cu siguranță o curățenie în lot, lucruri confirmate și de antrenorul Corneliu Papură, și, sperăm noi, și o serie de transferuri făcute cu cap și cu simț de răspundere din partea celor abilitați. Între timp, suflarea alb-albastră devine susținătoarea Viitorului în finala Cupei României, întrucât câștigarea trofeului de către echipa lui Gică Hagi în dauna Astrei i-ar aduce și Craiovei o participare în Liga Europa. Finala Cupei României este programată pe 25 mai, de la ora 20.00, pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti.

Pentru galerie foto, CLICK AICI.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS