După victoria la limită obţinută în faţa Dunării Călăraşi, Universitatea Craiova şi-a propus să contabilizeze cele trei puncte şi din meciul cu Concordia Chiajna, programat mâine, de la ora 20.00, în Ilfov, dar de data aceasta să se impună mai convingător.
Antrenorul Ştiinţei, Devis Mangia, consideră că meciul nu va fi deloc uşor, pentru că echipele se echilibrează în această perioadă din pricina condiţiilor atmosferice şi a stării terenurilor, dar mizează pe dorinţa elevilor săi de a se impune.
„Ne aşteaptă un meci dificil, atât din pricina valorii Concordiei Chiajna, cât şi din cauza vremii şi a gazonului particular, pentru că este diferit să joci pe artificial. Acestea nu sunt scuze, avem destule calităţi pentru a câştiga, dar cred că Chiajna este o echipă dificilă. Îi avem suspendaţi pe Donkor şi Mitriţă, care oricum nu juca, pentru că are glezna umflată după acea simulare din care a primit cartonaşul galben. Astăzi s-a antrenat foarte puţin şi sper să-l avem apt la meciul viitor, cu Voluntari. Nu vreau să vorbim despre arbitraj, pentru că nu este o luptă între mine şi arbitri. Spun doar că nu au fost arbitraje normale în ultimele trei meciuri. Noi trebuie să ne vedem de treabă şi să fim pregătiţi pentru meci. Pentru mine e important că echipa mea vrea să meargă şi să câştige acest meci. În această perioadă a campionatului, echipele s-au mai echilibrat valoric din pricina condiţiilor atmosferice. Pentru mine ar fi important să fie un joc spectaculos, de calitate, dar şi să nu fie pusă în pericol sănătatea jucătorilor prin faptul că jucăm pe un teren sintetic. Am văzut că pe această vreme şi spectatorii nu mai sunt în număr atât de mare, dar cred că este normal“, a comentat Mangia, într-o conferinţă de presă.
„Trebuie să câştigăm orice meci“
Prezent la întâlnirea cu mass-media, fundaşul Tiago Ferreira a recunoscut că nu-i place postura de rezervă şi că munceşte pentru a fi în formula de bază, iar în privinţa meciului de la Chiajna a subliniat că echipa sa are nevoie de agresivitate pozitivă ca să câştige.
„E greu pentru un fotbalist atunci când nu joacă, dar treaba mea este să mă antrenez bine şi cred că asta fac. La Chiajna va fi un meci foarte greu, pe un teren foarte greu, deci trebuie să fim foarte competitivi şi agresivi ca să câştigăm acolo. E mai bine când jucăm pe un teren normal, dar nu trebuie să găsim o scuză pentru acest meci, trebuie să mergem şi să câştigăm. Nu mă gândesc la o revanşă pentru meciul tur (Chiajna s-a impus cu 1-0 pe „Oblemenco“ – n.r.), noi trebuie să câştigăm orice meci. Peste tot sunt greşeli de arbitraj, nu doar aici. Aşa cum am greşit şi noi, jucătorii, aşa greşesc şi arbitrii. Nu ştiu pe ce loc o să terminăm anul 2018, dar vrem să fim cât mai sus“, a afirmat Tiago Ferreira.