14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportEber și-a adjudecat medalia de argint la Piatra Neamț

Eber și-a adjudecat medalia de argint la Piatra Neamț

Dora Mustățea (stânga) şi Ion Dragomir îi prevăd un viitor frumos în box lui Bogdan Dumitru (Foto: Alexandru Vîrtosu)

SCM Craiova are cu ce se lăuda și după Campionatul Național de Juniori la box. Pugilistul Bogdan Dumitru a reușit să obțină medalia de argint la categoria 66 kg (juniori C) și să confirme munca asiduă depusă sub îndrumarea antrenorilor Ion Dragomir și Dora Mustățea. Alintat de apropiați Eber, sportivul de 16 ani a avut un parcurs bun, depășind alți doi competitori, însă în finală a trebuit să se recunoască învins de Ioan Deaconu, un obișnuit al lotului național.

„Abia aștept să-l reîntâlnesc“

Bogdan Dumitru a explicat pentru GdS că a obținut maximum posibil la Campionatul Național de la Piatra Neamț și că înfrângerea din finală îl motivează și mai mult, fiind decis să-și ia revanșa în viitoarea confruntare.

„A fost un meci foarte tare, am avut în față un adversar foarte bun, component al lotului național, și pot spune că a fost mai bine pregătit. Trebuie să recunosc că am avut și puține emoții în ring, în timp ce oponentul meu avea mult mai multă experiență. Această finală mă ambiționează să mă antrenez mult mai bine și abia aștept să-l reîntâlnesc. Sunt mulțumit cu acest argint, dar visul meu rămâne să ies campion național. Pentru mine este a cincea medalie din acest an și închei competițiile puternice la nivel național, însă voi mai participa la câteva turnee mai mici. În 2019 voi începe cu participarea la Cupa României, unde mă gândesc, bineînțeles, la medalia de aur“, a declarat Bogdan Dumitru, pentru GdS.

Dragomir: I-au lipsit meciurile tari

Maestrul Ion Dragomir știe cu exactitate ce a făcut diferența în ring în finala jucată cu Deaconu, dar este convins că Eber va continua ascensiunea, chiar dacă anul următor va schimba categoria.

„Cred că lui Eber i-au lipsit meciurile mai tari, de nivelul lui, fiindcă finalistul s-a întors de curând de la un turneu puternic în Croația, unde a fost cu lotul național, iar înainte participase la un altul în Serbia și era încălzit, ca să spun așa. Experiența lui și-a spus cuvântul. Pentru Eber a fost ultima competiție la juniori, pentru că anul viitor trece la altă categorie de vârstă. Consider, totuși, că este un rezultat bun locul doi la Campionatul Național. Atât pe mine, cât și pe colega mea, Dora Mustățea, mă mulțumește întreaga activitate din acest an a lui Eber, care este și un elev bun al LPS «Petrache Trișcu», fiind premiant. Spun asta și pentru că Eber a obținut locul întâi anul acesta la Cupa României, deci a fost campion“, a spus Ion Dragomir.

Cuvinte de laudă la adresa lui Bogdan Dumitru a avut și Dora Mustățea: „Eber este un băiat cuminte, muncitor, este bun și la școală și își dorește mult să devină polițist, iar noi, toți cei care suntem în preajma sa, îl susținem cum știm noi mai bine“.

Se mândresc cu rezultatele de până acum

Cei doi antrenori de box de la SCM Craiova consideră că până acum a fost un sezon prolific și au afirmat că au așteptări mari și pentru perioada competițională rămasă.

„Totalul medaliilor de până acum, de la începutul calendarului competițional, se ridică la 12. Avem patru medalii de aur, patru de argint și patru de bronz, însă anul nu s-a încheiat și mai avem în luna octombrie Campionatul Național de Cadeți, unde vom participa cu patru sportivi: Filip Rafailă, Ștefan Băceanu, Cristian Serdaru, Elvis Sardaru. Sperăm să obținem și acolo rezultate notabile și când spun asta mă gândesc la două-trei medalii pentru panoplia clubului. Așteptăm, de asemenea, ca Anghel Eugenia (51 kg), devenită recent campioană a României, să fie convocată la lotul național pentru Campionatele Mondiale. Activitatea din acest an ne mulțumește, am fost felicitați și de conducerea clubului nostru. Am obținut niște rezultate importante la nivel național și ne mândrim“, a concluzionat Ion Dragomir.


„E normal să apară și rezultatele după atâta muncă. Suntem mândri de sportivii pe care îi pregătim, au dat dovadă de multă seriozitate în pregătire. Urmează Campionatul Național de Cadeți și sper să ne întoarcem măcar cu un campion național“, a spus Dora Mustățea, care s-a obișnuit greu cu trecerea din postura de pugilistă la cea de antrenoare: „Câteodată e mai greu în colț decât atunci când boxăm, pentru că emoțiile sunt mai mari, le trăiești altfel. În ring ești doar tu cu adversarul și totul depinde de tine, pe când atunci când stai în colț totul intră în atribuțiile elevului tău și ai emoții pentru el, trebuie să-ți stăpânești nervii, ca să nu-i transmiți și lui starea ta și să-l agiți. Este greu ca antrenoare, dar este și frumos în același timp“.

Galerie foto:

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS