21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportNegrilă are așteptări mari de la trupa lui Mangia

Negrilă are așteptări mari de la trupa lui Mangia

Nicolae Negrilă a fost încântat de atmosfera creată de publicul craiovean la meciul cu Dinamo şi crede că suporterii din Bănie vor umple stadionul şi în meciurile din play-off (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Fostul mare fotbalist al Maximei, Nicolae Negrilă, a salutat calificarea Universității Craiova în semifinalele Cupei României, apreciind evoluția alb-albaștrilor în fața lui Dinamo. „Negoro“ nu concepe ca debutul Științei în play-off-ul Ligii I să nu fie făcut cu o victorie contra Astrei Giurgiu, în confruntarea programată sâmbătă, de la ora 20.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“, punctând că valoarea este de partea oltenilor.
„Cu Astra trebuie să câștigăm! E obligatoriu! Eu sunt foarte optimist și cred că vom câștiga și cupa, și campionatul, așa cum am reușit în 1991. Am văzut declarația lui Edi Iordănescu și îi dau dreptate când spune că Universitatea e favorită. Craiova are valoare, are atacanți buni, acum are și fundași și e clar că Astra pleacă cu șansa a doua. Nu trebuie să ne culcăm însă pe o ureche, ci să muncim, să demonstrăm pe teren că suntem într-adevăr mai buni. Spre exemplu, mi-a plăcut meciul cu Dinamo, am făcut o partidă bună, dar mai avem de lucrat la finalizarea acțiunilor de poartă. E clar că Băluță traversează o pasă mai proastă și trebuie să-l ajute coechipierii. Cred că un gol l-ar descătușa și ar redeveni așa cum îl știm noi. Mitriță am înțeles că a jucat cu temperatură contra lui Dinamo și de aceea l-a schimbat Mangia în repriza a doua. Ținând cont de acest aspect și la cum a jucat în prima repriză, jos pălăria pentru el! Sper să fie apt 100% pentru acest joc. Am încredere maximă în acești copii și în antrenori“, a declarat Nicolae Negrilă, pentru GdS.

„Suporterii trebuie să rămână suporteri“

„Negoro“ a punctat că suporterii din Bănie nu trebuie să-i mai dojenească pe jucători cum au făcut-o la unele meciuri, ci să-i încurajeze.
„Nu mă așteptam la o diferență mai mare cu Dinamo, pentru că ea juca ultima șansă și era clar că vine la Craiova decisă să facă un meci bun. E bine că nu am ajuns la prelungiri, că ne afecta în perspectiva meciului cu Astra. În schimb, a fost o atmosferă foarte frumoasă. Am prieteni care au venit din Germania pentru acest meci și au plecat încântați. Că mai sunt și fani care comentează după acest meci cu Dinamo, așa e la noi. Aici toată lumea se pricepe la fotbal și zic că ne mai trebuie X sau Y, dar băieții trebuie lăsați să lucreze și trebuie să-i acordăm încrederea lui Mangia, care a demonstrat că știe ce face. Suporterii trebuie să rămână suporteri“, a spus Negrilă, fiind convins că și la meciul cu Astra noul „Oblemenco“ va fi aproape plin: „Atâta timp cât echipa joacă bine și rezultatele sunt pozitive, e imposibil să nu fie măcar 20.000 de oameni, dacă nu cumva 25.000, la meciul cu Astra și nu numai. Legat de asta, trebuie să condamn atitudinea galeriei lui Dinamo și gestul acelui suporter care s-a descălțat și l-a lovit cu pantoful pe Bancu după ce a marcat. E o rușine pentru fotbalul românesc! FRF și LPF ar trebui să ia atitudine cu astfel de indivizi și să-i interzică pe stadioane“.
Întrebat dacă și-l dorește pe Florin Gardoș în teren contra Astrei, Nicolae Negrilă a punctat că are mare încredere în el, dar că e greu de crezut că Mangia va schimba linia de fundași, după cum a jucat contra lui Dinamo: „Florin Gardoș este un fundaș foarte bun. Când juca la Steaua și la echipa națională, aveai mare încredere în el. Nu știu cât de pregătit este în prezent, dar calități are cu certitudine. Dacă l-a luat, Mangia trebuie să-l încerce, deși nu știu în locul cui să joace, pentru că toți fundașii care au jucat cu Dinamo au făcut-o foarte bine“.

Alb-albaștrii, atenți cu doamnele și domnișoarele

Fotbaliștii Universității Craiova au ieșit joi în centrul vechi al orașului și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor, cu ocazia zilei de 8 Martie. Elevii lui Devis Mangia au fost asaltați de suporterele Științei, care au solicitat și autografe și s-au pozat cu favoriții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS