De aproape trei ani, în Slatina activează, chiar în comunitatea de romi, o echipă formată din medic, asistent medical și consilieri, ajungând foarte repede „cureaua de transmisie“ între autorități și comunitate.
Containerul amplasat la intrare în cartierul Grădiște din Slatina, populat preponderent cu romi, este astăzi cel mai solicitat loc public din comunitate, mai mult decât centrul de igienă din apropiere, unde membrii comunității merg să spele rufele și să facă duș, mai mult decât un magazin.
„Toți ne cunosc, vin cu încredere, iar după sfârșitul de săptămână de-abia așteaptă să deschidem“, începe discuția noastră cu echipa formată din: Anca Bălcescu, șefa centrului, Adriana Chiper, asistent medical, Sofia Firu Baciu, expert pe probleme de romi, Floarea Obreja, mediator sanitar, Valerică Păunescu, medicul centrului, care din 2014 oferă comunității serviciile altfel aproape inaccesibile celor din comunitate.
Concret, în containerul de aproximativ 100 de metri pătrați sunt amenajate un cabinet medical, un birou de consiliere și o sală de așteptare, disponibile de luni până vineri, de la 8.00 la 17.00. Un lucru banal, poate, pentru comunitățile care nu se confruntă cu problemele celor de aici, o mană cerească pentru oamenii din cartierul în care populația majoritară este de etnie romă. Aici vin prima dată dacă-i doare ceva, aici află ce le trebuie pentru dosarul de ajutor social, de gratuitate la apă, alocație sau altă prestație socială, aici pun întrebările la care nu au răspuns și, în funcție de specificul solicitărilor, sunt îndrumați către alte instituții.
„Altă variantă nu aveau, decât Urgențele“
Când astăzi cineva are o problemă, poate înainte de a ajunge la medicul de familie, dacă este pe lista vreunui medic (foarte mulți nu sunt asigurați, așa că nu s-au mai „obosit“ să se înregistreze, știind că nu beneficiază de cine știe ce servicii gratuite), vine la Centrul Comunitar de Asistență Medico-Socială, care în primăvara anului trecut a fost preluat de Primăria Slatina, care susține financiar cheltuielile.
„Ce au aici, în primul rând de partea medicală vorbesc, este posibilitatea de a obține a doua opinie a unui medic, în mod gratuit, ceea ce este foarte important, nu doar pentru ei, pentru noi toți. Până la înființarea acestui centru, soluția lor era una singură, Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, locul în care știm cum sunt tratați, și nu doar ei, și noi, dacă urgența nu este majoră. De multe ori, chiar și după ce merg la medic și urmează tratamentul vin aici să vadă dacă totul a decurs bine. Alteori, dacă nu e vorba de probleme grave, vin doar aici, îi consultă domnul doctor și le dă o rețetă simplă. Altădată se adresau direct UPU“, spune asistentul medical Adriana Chiper, membră în echipă încă de la înființare.
„Clienții“ centrului pot, de trei ani, să afle valoarea tensiunii arteriale, li se acordă primul ajutor, sunt consultați și îndrumați către medicii specialiști, atunci când este cazul, iar până anul trecut li se măsura și glicemia. „Din păcate, pentru că centrul nu este acreditat, deși eu, ca asistent medical cu certificat de liberă practică aș putea, de exemplu, să administrez și tratament, n-o pot face aici, pentru că legislația nu-mi permite. Asta ne dorim, în primul rând, pentru viitor, să acredităm centrul, astfel încât să se transforme într-un cabinet medical ca oricare altul și să putem oferi o mai largă gamă de servicii“, mai spune Adriana Chiper.
„Le oferim consultanță, dar uneori nu e de ajuns“
Centrul este condus de Anca Bălcescu, membru al echipei cooptat pe parcursul derulării proiectului. Anca a ajuns, la rândul său, să-i cunoască pe membrii comunității și să trăiască, uneori, același sentiment de neputință ca și colegele sale. „Facem, spunem noi, destul de mult, dar nu toate sunt lucruri pe care să le perceapă și comunitatea. Uneori vin cu probleme concrete, noi îi consiliem, însă și-ar dori mai mult“, spune șefa centrului, opinie împărtășită și de asistentul social al centrului, și de mediatorul sanitar.
Deși pentru cei cărora li se adresează, ajutorul se cuantifică individual, rezultatele obținute în centru, exprimate în cifre, nu sunt nici ele de neglijat. În cei doi ani de existență până la a fi preluat de municipalitate au fost consultați 1.000 de copii, în centru sau la domiciliu, au fost monitorizate 155 de femei gravide și proaspete mămici, care au fost susținute să-și alimenteze copiii la sân și învățate cum să treacă la alimentația diversificată, alte 250 de persoane au beneficiat, de asemenea, de servicii medicale primare, 112 părinți au fost îndrumați către medici de familie pentru a-i înscrie pe copiii de-abia născuți etc. Femeile au participat la fel de fel de sesiuni, discutându-se despre rolul lor în familie, despre tradiție și despre viitor, zeci de copii au primit informații, sfaturi, dar și truse de igienă (periuță și pastă de dinți, săpun, șampon, unghieră, pieptăn).
Deși pare pretențios, echipa centrului este cea care, la acest moment, cunoaște cel mai bine problemele comunității. „Consiliere nu faci doar aici, deși ei nu știu că faci asta. Consiliere faci și când mergi la ei în gospodărie și-i înveți să respecte regulile de igienă, consiliere faci și când îi întâlnești pe stradă și, normal, te cunosc, și-și amintesc de nu știu ce problemă. Cum ar fi să le spui să vină la centru, că ești în afara programului de lucru? Evident că nu faci asta! Au căpătat încredere în noi și ne bucurăm că le suntem de ajutor“, spun fetele din centru, care derulează o activitate asemănătoare, cumva, cu cele desfășurate cu zeci de ani în urmă, când relația personal medical-comunitate era atât de strânsă încât nu exista gospodărie în care primii să nu știe ce se întâmplă.
Într-un demers asemănător s-au angajat în primăvara anului trecut, luând la pas gospodăriile, pentru catagrafierea comunității. Au fost bătute peste 300 de gospodării din cele aproape 700 din cartierul Grădiștea, însă au în plan și catagrafierea comunității rome din partea de sus a orașului, zona Panselelor.
„Nu mai sunt atât de săraci ca-n comunism, dar nu mai merg la școală“
Medicul centrului, Valerică Păunescu, care este și medic de familie, îi tratează pe romii din Slatina din 1985 și a văzut comunitatea evoluând. Astăzi nu mai sunt la fel de săraci, spune medicul, lucrurile s-au mai schimbat, însă nu toate în bine. „Problemele lor sunt problemele pe care și ceilalți le au. Dar ei nu-și pot permite să-și trateze copiii acasă pentru că sunt cheltuieli în plus. Dacă e nevoie de ceva injectabil, nu-i face nimeni lui, acolo (la spital – n.r.)… Ceilalți își pot permite. Dar nu trebuie deloc subestimați, pentru că își cunosc foarte bine drepturile și obligațiile, la educație mai trebuie intervenit. Educația se face la școală, dacă nu mai ai școală, nu mai ai educație. Dar asta nu e numai problema lor, e jumate-jumate“, spune medicul, relatând cum se desfășurau lucrurile în blamata perioadă comunistă: „Nivelul lor de trai este mult mai bun față de ’85, în sensul că săracii au niște haine pe ei, au încălțăminte, au o cameră bine închisă și încălzită, chiar și o alimentație mai bună decât atunci. Au evoluat, sunt mai multe mașini acum la ei în curte… În sensul rău, educația. Atunci școala era obligatorie, școala era școală pentru toată lumea. Romii de aici făceau opt clase și mai mult, acum, de la patru clase, maximum clasa a V-a sau a VI-a, fetele abandonează școala și devin mămici. Nu e numai tradiția, pentru că în comunism toți mergeau la școală. Dacă le întrebăm pe femeile de 37 – 40 de ani câte clase au, garantat au mai multe decât generațiile de acum. Aveau metode să te constrângă. Alocația nu mai e de mult o sursă de venit. Pleacă pentru două – trei luni în Spania, în Franța, la muncă, în agricultură. Au strâns 3.000 de euro, se întorc acasă și mai trăiesc cinci – șase luni, iar pleacă… Nu-i întreabă nimeni, acolo, câte clase au. Cine să le culeagă străinilor căpșunele, portocalele, merele, salata..?“.
Problemele comunității sunt atât de diverse încât cei din centru nu cred că ar putea fi, vreodată, rezolvate. Își doresc însă ca măcar ei să poată face, în curând, mai mult, astfel încât centrul să devină un punct sanitar cu atribuții complete, să găsească susținere, eventual continuând colaborarea cu partenerii din societatea civilă, pentru proiecte sociale, să ajungă în cât mai multe gospodării și chiar și în mai multe localități, lucru care s-a mai întâmplat în cei trei ani, în acțiuni gen caravană.
