Acasă Sport Geanimu, bucuros de împrumutul la Podari

Geanimu, bucuros de împrumutul la Podari

-

 

Mijlocașul Bogdan Geanimu (foto) a fost împrumutat de CS Universitatea Craiova la ACS Podari până la finalul campionatului din Liga a III-a, iar fotbalistul de 18 ani privește cu încredere această mutare, fiind convins că va reuși să joace mai mult decât a făcut-o la „satelit“ și astfel să progreseze și să intre în vederile antrenorilor grupării alb-albastre.
„Mă bucur că am fost împrumutat la ACS Podari, unde am fost dorit. Spun asta pentru că o să evoluez mai mult și o să pot să demonstrez că merit să revin la CS Universitatea Craiova, să intru în vederile antrenorilor de la echipa mare. Sper să joc mai mult aici decât la «satelit» și să progresez. Vreau să prind primul unsprezece de la început și o să mă pregătesc foarte bine pentru asta. Pe foștii colegi nu-i voi «ierta» de gol când ne vom confrunta, pentru că știți cum este în fotbal, suntem prieteni în viața de zi cu zi și dușmani în teren“, a declarat Bogdan Geanimu, pentru GdS.
ACS Podari susține sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, un prim joc de verificare, oponentă fiindu-i Știința 2016 Craiova (Liga a V-a). Oficialii divizionarei C au precizat, totodată, că amicalul cu liderul Ligii a IV-a, Viitorul Cârcea, programat inițial miercuri, se va juca marți de la ora 12.00, tot la Podari.

ȘTIRI VIDEO GdS