Jucătoarea craioveană de tenis de masă Daniela Bărzoi (foto) a obținut recent o nouă medalie. De data aceasta, sportiva de la CSS Craiova a cucerit medalia de argint în proba de dublu mixt din cadrul Campionatului Național individual rezervat juniorilor 1, găzduit de orașul Buzău. Jucătoarea antrenată de Cătălin Georgescu a făcut pereche cu Florin Spelbuș de la clubul Pristavu Câmpulung. „Nu mai jucasem împreună cu Spelbuș, iar primul meci a fost puțin mai dificil, dar pe parcurs am reușit să ne mobilizăm. În semifinale i-am învins pe favoriții 2 ai competiției, Cristian Chiriță și Mihaela Plaeașu. Ne-am impus cu 3-2 după ce ei au condus cu 2-0. În finală am fost învinși cu 3-0 de perechea Cristian Pletea/Adina Diaconu, cu scorul de 3-0“, a povestit ieri Daniela Bărzoi, pentru GdS.
Aceasta a participat și în celelalte două probe, individual și dublu feminin, alături de colega de club Oana Anghelescu, dar nu a urcat pe podium. „La dublu feminin am fost favoritele 4 și speram la medalie. Am picat cu două fete mai mici ca noi, dar nu am fost în formă și nu am jucat la capacitate maximă. Din păcate, ne-a scăpat medalia printre degete, după ce am pierdut cu scorul de 3-1 meciul din sferturile de finală. La individual știam ca va fi greu, deoarece am întâlnit-o pe Andreea Dragoman, cea care a și câștigat concursul. A fost un meci interesant, cu schimburi frumoase de mingi, ea impunându-se clar cu scorul de 4-1 . Am dat tot ce am putut în acel meci, iar antrenorul meu a văzut asta și este mulțumit de evoluția mea pe parcursul acestei competiții“, a completat Daniela Bărzoi.
La individual au mai participat alți șase sportivi de la CSS Craiova, dar care nu au reușit să urce pe podium: Oana Anghelescu, Andreea Puiu, Alina Iancu, Luiza Popescu, Cristian Bogdan și Andrei Cioc. Fetele sunt antrenate de Cătălin Georgescu, iar băieții de Olimpiu Oproiu.