14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenis: Victorie facilă pentru Simona Halep în meciul de debut la Roland Garros

Tenis: Victorie facilă pentru Simona Halep în meciul de debut la Roland Garros

Simona Halep, clasată pe locul şase în ierarhia WTA, a câştigat astăzi, scor 6-2, 6-0, meciul jucat cu Nao Hibino (Japonia, 70 WTA), în primul tur al turneului de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii totale în valoare de 32.017.500 de dolari.

Imediat după meci, Halep a vorbit pentru Eurosport: „Am încredere în forţele proprii după turneul câştigat la Madrid, iar acum îmi fac jocul meu, nu mă uit la ce joacă adversara. A fost puţin greu că meciul s-a amânat din cauza ploii şi a trebuit să aştept, însă nu mă plâng pentru că şi pentru Hibino a fost la fel. Mă bucur că am reuşit să intru în minge pe primul serviciu al adversarei şi consider că acesta este un pas înainte”.

n turul următor, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Zarina Diyas (Kazahstan, 90 WTA) şi Carina Witthoeft (Germania, 100 WTA).

Simona nu se află pe aceeaşi jumătate de tablou cu americanca Serena Williams (numărul 1 mondial), dar se află pe aceeaşi parte cu Irina Begu, cu care se poate înfrunta în semifinale. Totodată, prima adversară cu adevărat dificilă pentru Halep urmează să apară, teoretic, abia în sferturi.

Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în turul 2 la Paris. În 2014, constănţeanca a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS