9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Sateliții“ Olteniei se ciocnesc la Ișalnița (update)

„Sateliții“ Olteniei se ciocnesc la Ișalnița (update)

Edi Dina (la minge) îşi doreşte victoria în disputa cu „satelitul“ pandurilor (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Edi Dina (la minge) îşi doreşte victoria în disputa cu „satelitul“ pandurilor (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Formațiile doljene din Liga a III-a, seria 4, CS Universitatea II Craiova și CSO Filiași, vor fi greu încercate astăzi, de la ora 15.00, în runda a 19-a, însă conducătorii și jucătorii promit să contabilizeze puncte importante în clasament.
„Satelitul“ CSU întâlnește, pe stadionul din Ișalnița, pe Pandurii II Târgu Jiu, derbiul Olteniei din C anunțându-se extrem de disputat. Argumente sunt multe: starea proastă a terenului, vor fi jucători „coborâți“ de la primele echipe, orgoliile sunt mari și, nu în ultimul rând, punctele puse în joc, pentru că ambele combatante nu se simt confortabil pe locurile ocupate din clasament.
Eduard Dina, unul dintre stâlpii apărării craiovene, a subliniat ideea că el și colegii săi nu concep să cedeze vreun punct gorjenilor.
„Va fi un meci greu, pentru că jucăm pe un teren care cred că după 15 minute de la încălzire o să arate groaznic deoarece e îmbibat cu apă după ploile din ultimul timp. O să fie un joc de luptă. Fizic stăm bine, nu avem probleme, așa că o să ne adaptăm și la jocul pe forță. Noi o să încercăm, ca de fiecare dată, să pasăm și să etalăm un joc cursiv și eficient, dar să vedem în ce măsură o să și reușim. O victorie ar însemna mult pentru moralul nostru și ar conta și în clasament. Am pregătit bine meciul săptămâna asta, jucăm acasă, suntem concentrați și în mod normal ar trebui să câștigăm. Până acum am fost preocupat să nu primim gol și nu am primit, acum o să încerc să și marchez. M-aș bucura mult să ajut echipa cu un gol“, a declarat Edi Dina, pentru GdS.
Și directorul tehnic al Centrului de copii și juniori, Ciprian Urican, este convins că duelul va fi dificil din cauza stării gazonului: „Va fi un meci interesant pentru că se întâlnesc două echipe compuse din tineri, cărora le place jocul, le place să paseze, să dribleze, să atace poarta. Pe noi ne dezavantajează starea vremii și implicit a gazonului. Echipa care va juca mâine (astăzi – n.r.) este valoroasă și încrezătoare în potențialul ei, iar dacă terenul ne va permite vom face un joc bun“.
Partida de la Ișalnița va fi arbitrată de Ioan Iulian Mihai (Vâlcea), ajutat de Adrian Păunescu (Târgovişte) și Florin Aurelian Mocanu (Târgovişte). Observatori au fost desemnați Ioan Filip (Slatina) și Gheorghe Croitoru (Severin).

Filieșenii, deciși să nu piardă la Cisnădie

La rândul său, CSO Filiași speră să obțină un punct în deplasarea de la Cisnădie. Președintele clubului, Florin Spânu, știe că misiunea trupei lui Dragoș Bon va fi dificilă, pentru că lotul Măgurei s-a îmbunătățit foarte mult în pauza competițională.
„Obiectivul s-a schimbat, este formarea unui grup de jucători care să prindă experiență, ca să ne putem baza pe ei în sezonul următor. Legat de meciul de la Cisnădie, din informațiile pe care le am, Măgura și-a schimbat echipa în iarnă, a adus mulți jucători cu experiență. Sunt acolo și doi fotbaliști care au evoluat la noi în turul campionatului, Fotescu și Bălașa. Mai cunosc și alți jucători ai lor: pe Săulescu, Unguru și Sabin Lupu, fotbaliști foarte buni. Părerea mea este că Măgura are o echipă foarte bună și se dovește asta și prin rezultatele pe care le-a avut în primele trei etape, dar mergem cu gândul să nu pierdem“, a spus Florin Spânu, pentru GdS.
Ideea obținerii unei remize este îmbrățișată și de căpitanul Aurel Lupu.
„Măgura și-a făcut echipă bună, a luat jucători de la Liga a II-a și va fi un adversar dificil, dar noi mergem să ne jucăm șansa. Nu avem nimic de pierdut și atmosfera din lot este bună. În ultimul timp am avut ghinion, arbitrajele au fost contra noastră, dar trebuie să recunoaștem că și jocul nostru a lăsat de dorit. Ne lipsește omul de gol, asta e problema noastră. Un rezultat de egalitate ar fi foarte bun, ar însemna o gură mare de oxigen pentru noi“, a comentat Aurel Lupu, pentru GdS.
Confruntarea de la Cisnădie va fi arbitrată de o brigadă compusă din Rareș Moca (Cluj), Alin Mureșan (Cluj) și Ion Nelu Glăvan (Vladimir). Observatori vor fi Cornel Sorescu (Piteşti) și Constantin Mara (Predeal).

 

UPDATE:

– Derbiul CSU II Craiova – Pandurii Târgu Jiu a fost câștigat de oaspeți cu 3-0. Golurile gorjenilor au fost marcate de Cocină (’23 – penalti) și Piţian (’41, ’52).

– CSO Filiași a pierdut la limită, scor 0-1, în deplasare, cu Măgura Cisnădie. Unicul gol a fost marcat de Săulescu (’57).

Liga a III-a, seria 4
Etapa a 19-a: vineri: Millenium Giarmata – Metalurgistul Cugir 1-2, Măgura Cisnădie – CSO Filiași 1-0, CS Universitatea II Craiova – Pandurii II Târgu Jiu 0-3, Cetate Deva – FC Hunedoara 4-0; sâmbătă – ora 15.00: ASU Politehnica Timișoara – CSM Lugoj, CS Ineu – Național Sebiş, Performanţa Ighiu – Minerul Motru. Nuova Mama Mia Becicherecul Mic stă.
Clasament: 1. Metalurgistul Cugir 41 puncte (golaveraj 38-19), 2. ASU Politehnica Timișoara 40 (37-14), 3. Performanţa Ighiu 35 (30-9), 4. Becicherecul Mic 30 (30-19), 5. Național Sebiş 30 (20-14), 6. FC Hunedoara 27 (30-24), 7. CSM Lugoj 23 (18-19), 8. Măgura Cisnădie 23 (17-25), 9. Pandurii II Târgu Jiu 22 (20-21), 10. Cetate Deva 20 (20-22), 11. CS Ineu 19 (16-21), 12. CSU II Craiova 18 (17-23), 13. Minerul Motru 18 (9-25), 14. CSO Filiași 12 (12-29), 15. Millenium Giarmata 8 (14-40).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS