10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Ionuț Negoiță, „ars” de Comisia de Disciplină și Etică a FRF în cazul Bărboianu

Fotbal – Ionuț Negoiță, „ars” de Comisia de Disciplină și Etică a FRF în cazul Bărboianu

Ștefan Bărboianu (în roșu) a câștigat meciul de la FRF cu Ionuț Negoiță (foto: Alexandru Vîrtosu)
Ștefan Bărboianu (în roșu) a câștigat meciul de la FRF cu Ionuț Negoiță (foto: Alexandru Vîrtosu)

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost suspendat opt luni de către Comisia de Disciplină și Etică a FRF şi a primit o penalitate sportivă de 50.000 de lei, după ce, la 6 mai, l-a acuzat pe fundaşul craiovean Ştefan Bărboianu, pe care l-a dat afară de la echipă, că nu şi-a apărat corect şansele cu Steaua. „În temeiul art. 52 al. 2 lit. b şi al. 4 din RD intimatul – petent Negoiţă Ionuţ este sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru o perioadă de 8 (opt) luni şi penalitate de 50.000 lei În temeiul art. 9 şi 42.5 din RD clubul SC Dinamo 1948 SA Bucureşti răspunde în mod solidar de penalitatea sportivă aplicată”, se arată în comunicatul Comisiei de Disciplină postat pe site-ul frf.ro.

„Decizia era previzibilă”

Acționarul majoritar al clubului Dinamo București, Ionuț Negoiță, a anunțat că își rezervă dreptul de a contesta hotărârea Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. „Decizia Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF era previzibilă. Cu toate acestea, mi-am asumat orice consecință pentru a da un semnal clar tuturor că la Dinamo, atâta vreme cât voi conduce eu, jocurile mizerabile practicate în trecut nu vor mai fi tolerate sub nicio formă. Știu că semnalul a fost deja înțeles și sunt convins că toată lumea este acum mult mai atentă atunci când vine vorba de Dinamo. Toată lumea vrea probe palpabile, dar aceste probe nu le pot avea eu, doar nu sunt SRI-ul sau altă instituție specializată a statului. Probele mele sunt reprezentate de bunul simț al oricărui om care are ochi să vadă, dar și de discuțiile cu oamenii din fenomen. E de înțeles că eu, care am un interes clar, acela de a nu permite nimănui să-și bată joc de Dinamo, de munca și de banii mei, spun lucrurilor pe nume. La fel cum e de înțeles că oamenii de fotbal care știu lucrurile pe care eu le-am spus nu vor să le susțină public, probabil pentru a nu-și face dușmani fără să aibă un interes direct. Asta nu înseamnă că ‘Hoțul neprins e negustor cinstit’… Fără a comenta decizia comisiilor de specialitate, îmi rezerv dreptul de a contesta hotărârea. Vă asigur că și pe viitor voi fi foarte atent la această zonă tabu a fotbalului românesc și voi puncta ori de câte ori va fi nevoie lucrurile care mi se par în neregulă, în speranța că fotbalul românesc va deveni, pe zi ce trece, unul tot mai curat”, a precizat Negoiță într-un comunicat.

Bărboianu, bucuros că i s-a dovedit nevinovăția

Craioveanul Ştefan Bărboianu a declarat că se bucură pentru faptul că acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a fost suspendat, subliniind că a făcut totul pentru a arăta că nu este vinovat. „Am primit vestea cu foarte mare bucurie. Mi-am promis că voi demonstra întregii ţări că au fost lucruri aberante, prostii. Mi-am promis că mă voi duce în toate instanţele pentru a arăta că şi acele persoane care au bani nu pot vorbi pentru a distruge cariere. Acum am fost eu. Dar Doamne fereşte, să nu mai fie altcineva. Eu mă bucur că am câştigat, că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să arăt că nu sunt vinovat şi asta e cel mai important pentru mine. Acele vorbe au fost nişte mari aberaţii”, a declarat Ştefan Bărboianu, la Digi Sport.
Fotbalistul evoluează în prezent la Concordia Chiajna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS