17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLupte încinse între copii la Memorialul „Ilie Marinescu“

Lupte încinse între copii la Memorialul „Ilie Marinescu“

Peste 100 de copii au participat sâmbătă, în Bănie, la a șasea ediție a Memorialului „Ilie Marinescu“ la lupte libere. Dacă în anii trecuți competiția se desfășura în sala „Matei Basarab“, acum a fost mutată în sala CSS (strada Gheorghe Doja) și pentru a se desemna câștigătorii la fiecare categorie de greutate a fost nevoie de aproape zece ore, timp în care sportivi din toată țară, cu vârste între 7 și 15 ani, au luptat încontinuu.
Unii au venit îmbrăcați în costumul de concurs, alții, ținând cont că a fost o competiție amicală, au intrat pe saltea în hainele de stradă, dar ambiția și dorința de victorie au fost la fel de mari. Pe fețele celor mici se putea citi plăcerea de a se lua la trântă cu alți sportivi, de a-și măsura forța, viteza de reacție și inteligența și de a învinge cât mai repede și printr-un procedeu cât mai spectaculos adversarul.
Sportivii care au urcat pe podium au primit diplome, tricouri și medalii, spre bucuria tuturor delegațiilor, care au spus că la turnee amicale rar se întâmplă ca micuții sportivi să primească și medalii.
Luptătorii de la cluburile craiovene au urcat în număr mare pe podium. Astfel, Ana Cârstea (LPS „Petrache Trișcu“), Florentina Roșca (LPS), Adina Irimia (CSM), Oana Ion (LPS), Andreea Roșca (LPS), Daniel Ion (LPS), Răzvan Boboc (LPS), Alin Piroi (LPS), Sorin Lăzărică (LPS) și Alexandru Bora (LPS) s-au impus la categoriile lor de vârstă și greutate. Locul doi a fost obținut de următorii luptători din Bănie: Olimpia Gheorghe (CSM), Larisa Cercel (CSM), Ionela Roșca (LPS), Laura Sandu (LPS), Rebeca Bărăga (LPS), Rareș Muscalu (LPS), Iulian Barbu (LPS) și Aurel Făină (LPS), în timp ce Maria Maranoschi (LPS), Mihaela Dobre (CSM), Violeta Măicănescu (LPS), Iulian Tudor (LPS), Bianchi Bolovan (LPS), Saolin Buștean (LPS), Raul Capră (LPS), Marin Ioana (LPS), Mihăiță Ștefan (LPS) și Marius Fuiorea (LPS) au urcat pe treapta a treia a podiumului.
La Memorialul „Ilie Marinescu“ a fost prezent și campionul olimpic la lupte, Gheorghe Berceanu, cel mai reprezentativ sportiv al regretatului antrenor. Acesta a primit o diplomă de excelență, oferită de Sorin Manda, directorul clubului organizator, CSM Craiova. Aceleași distincții au mai primit familia lui Ilie Marinescu dar și Constantin Borăscu (membru în Biroul Federal).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS