Naţionala Emiratelor Arabe Unite s-a calificat în semifinalele Cupei Asiei, după ce a învins, astăzi, la Sydney, cu scorul de 6-5 în urma loviturilor de departajare, selecţionata Japoniei, în sferturile de finală ale competiţiei, informează Mediafax. La finalul prelungirilor, scorul era 1-1, golurile fiind marcate de Shibasaki ’81 pentru Japonia şi Ali Mabkhout ‘7 pentru Emiratele Arabe Unite. La loviturile de departajare, pentru Emiratele Arabe Unite au înscris Abdulrahman, Ali Mabkhout, Hassan, Al Fardan şi Ismail Ahmed, iar Esmaeel a ratat. Pentru Japonia au marcat Hasebe, Shibasaki, Toyoda şi Morishige, iar Honda şi Kagawa au ratat.
Selecţionata Emiratelor Arabe Unite va întâlni în semifinale naţionala Australiei, în data de 27 ianuarie, la Newcastle. În cealaltă semifinală se întâlnesc Coreea de Sud şi Irak, în 26 ianuarie, la Sydney.