9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHalep luptă pentru semifinalele de la Roland Garros

Halep luptă pentru semifinalele de la Roland Garros

Românca Simona Halep, cap de serie numărul 4, o va întâlni astăzi, de la ora 15.00 (Eurosport), pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, cap de serie nr. 27, în sferturile de finală ala turneului de tenis de la Roland Garros.
La ediţia din acest an a Grand Slam-ului din Franţa, Halep nu a pierdut vreun set, învingându-şi într-o manieră categorică adversarele. Cele două jucătoare s-au întâlnit de patru ori până în prezent, împărţindu-şi victoriile. În ultimul joc, la Stuttgart, Kuzneţova a câştigat în două seturi (7-5, 7-6), iar anul trecut, la Roma, Halep a triumfat cu 6-1, 6-1. În 2011, la Miami, în turul I, Kuzneţova a învins cu 6-0, 6-4. În acelaşi an, la Toronto, tot în primul tur, Halep şi-a dovedit superioritatea, în trei seturi: 4-6, 6-4, 6-3.
„Kuzneţova are un joc special făcut pentru zgură. M-a învins recent la Stuttgart, dar am fost aproape acolo, aşa că ştiu la ce să mă aştept. E o jucătoare puternică, dar important va fi să-mi reuşească jocul, să nu fac pasul în spate şi să fiu cât de agresivă pot“, a spus Simona Halep, citată de gsp.
„Simona Halep este o adversară foarte dificilă, este în Top 10, ceea ce spune multe despre valoarea ei. Va fi un meci foarte tare, nu contează cine a câştigat ultima dată. În acest caz, este vorba despre un turneu de Grand Slam, astfel că va fi cu totul alt joc“, a replicat Kuznetsova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS