16.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTricolorii au „haine“ noi

Tricolorii au „haine“ noi

Naţionala României a prezentat ieri noul echipament de joc ce va fi folosit în campania de calificare la CE din 2016. La eveniment au participat jucătorii Ciprian Tătăruşanu, Steliano Filip, Raul Rusescu, Alexandru Chipciu, Ciprian Marica, Alexandru Măţel, Laurenţiu Rus, Dragoş Grigore, Florin Gardoş, Gabriel Torje. Primul meci la care va fi folosit noul echipament va fi la amicalul cu Argentina, care se va disputa, mâine, de la ora 21.00, pe Arena Naţională. Echipamentul de bază este de culoare galbenă, având pe mânecile tricoului dungile de culoare roşie, dar şi o dungă oblică albastră pe fiecare mânecă. De asemenea, gulerul este de culoare roşie în partea din faţă şi albastră pe spate, unde scrie „România“. De asemenea, pe spatele tricourilor, deasupra numelor jucătorilor se află o dungă orizontală de culoare albastră. Al doilea rând de echipament va fi roşu, dungile urmând să fie galbene, iar linia oblică de culoare albastră este de asemenea prezentă. Echipamentul va costa între 137 şi 182 de lei.
„Suntem cu toţii mândri să îmbrăcăm acest tricou al echipei naţionale. Ne dorim din suflet să facem performanţă, să aducem pe chipurile românilor bucurie şi să fie mândri de noi. Suntem milioane de români, iar noi, îmbrăcând acest tricou, îi simţim pe toţi alături de noi“, a spus atacantul Ciprian Marica. „Echipamentul ne aduce aminte de turneul final din 1990, e oarecum retro. Aşa mi se pare. Cu toţii cred că ne dorim să ne calificăm şi cred că avem o şansă destul de mare în această calificare“, a completat fundaşul Florin Gardoş.
Pentru jocul cu Argentina, selecţionerul Victor Piţurcă a convocat următorii jucători: portari: C. Tătăruşanu, C. Pantilimon, Al. Buzbuchi; fundaşi: Al. Măţel, L. Rus, S. Luchin, P. Papp, Fl. Gardoş, D. Grigore, R. Raţ, S. Filip; mijlocaşi: G. Torje, Al. Chipciu, P. Anton, M. Pintilii, Al. Bourceanu, C. Lazăr, Al. Maxim, Cr. Tănase; atacanţi: B. Stancu, Gh. Grozav, C. Marica, R. Rusescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS