13.4 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFCU, „cadou“ de 1 Martie pentru FC Olt

FCU, „cadou“ de 1 Martie pentru FC Olt

Conducerea FC Universitatea Craiova nu a glumit deloc în privinţa neprezentării la partida de sâmbătă, de la Slatina, cu FC Olt, din cadrul etapei a 15-a din Liga a II-a, seria 2. Jucătorii au fost anunţaţi că nu se va face deplasarea în oraşul de pe malul Oltului şi că vor înlocui meciul oficial cu un antrenament, de la ora 10.30, la Leamna, decizie care a însemnat, de fapt, pierderea jocului cu 3-0, la „masa verde“. Gazdele au respectat regulamentul, s-au echipat de joc, au intrat pe teren şi au aşteptat 15 minute, fluierul de final al arbitrului Mihai Amorăriţei însemnând câştigarea celor trei puncte puse în joc. „O victorie la masa verde e o victorie la masa verde, nu te face să te simţi mândru“, a declarat antrenorul slătinenilor, Dan Oprescu, pentru GdS.
Oficialii grupării din Bănie susţin că „povestea“ de sâmbătă nu se va repeta şi în weekendul următor şi că FC Universitatea va juca împotriva orădenilor de la FC Bihor, confruntarea fiind programată pe 8 martie, de la ora 11.00. În privinţa locului de desfăşurare al partidei, lucrurile nu sunt clare, dar surse apropiate echipei susţin că „Municipalul“ din Severin o va găzdui pe FCU în retur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS