O femeie şi-a pierdut viaţa, iar o alta a fost grav rănită după ce un arbore s-a prăbuşit peste ele în timpul unor furtuni puternice care au provocat pagube extinse în mai multe regiuni din Germania pe timpul nopţii, potrivit poliţiei, informează focus.de. Zeci de clădiri au fost parțial distruse.
Serviciul Meteorologic German (DWD) a confirmat că o tornadă a lovit Fürstenwalde/Spree în Brandenburg. Cele două femei, cu vârste de 58 de ani, respectiv 47, se plimbau împreună în oraşul Waldorf, din landul vestic Renania-Palatinat, situat la o distanţă de circa 50 de kilometri sud de Koln, când a început furtuna, iar femeile s-au adăpostit sub o terasă acoperită.
Furtunile au avariat zeci de locuinţe şi au doborât copaci
Un copac din apropierea a fost dezrădăcinat de furtună şi s-a prăbuşit peste adăpost, lovindu-le pe ambele femei.Femeia de 58 de ani a murit la faţa locului, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, în timp ce femeia de 47 de ani a fost transportată la spital cu răni grave. În alte regiuni, furtunile au avariat zeci de locuinţe şi au doborât copaci în mai multe zone din vestul şi centrul Germaniei.
Serviciul Meteorologic German (DWD) a confirmat că o tornadă a lovit Fürstenwalde/Spree în Brandenburg. „Evenimentul din Fürstenwalde a fost, fără îndoială, o tornadă”, a declarat DWD pentru Agenția Germană de Presă (dpa). Acest lucru a fost confirmat de mai multe videoclipuri care circulă pe rețelele de socializare.
Wir hatten gestern u.a. in Rheinland Pfalz und Hessen einen Tornado-Outbreak, so würde ich es definitiv nennen. Die Fälle mehren sich. Mindestens 5 (Verdachts-)Fälle sind bisher bekannt. 🌪️💨
— Damian (@Gewitterjaeger) August 20, 2026
Siehe dazu auch https://t.co/JOofn6mijQ https://t.co/HJvA7YD89H
Nu se poate face încă nicio afirmație sigură cu privire la intensitatea tornadei, care a lovit în jurul orei locale 17:15, deoarece investigațiile mai detaliate sunt încă în curs de desfășurare.
„Cu toate acestea, după analizarea rapoartelor inițiale privind pagubele, se poate presupune că aceasta a atins cel puțin intensitatea IF1 conform Scarii Internaționale Fujita”, care corespunde unor viteze ale vântului de aproximativ 150 de kilometri pe oră. Scara Fujita este utilizată pentru a clasifica pagubele cauzate de vânt puternic.
Citește şi: Doi tineri din Vâlcea, reținuți după ce ar fi intrat în curtea unui bărbat și l-ar fi agresat

