9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibaliştii îşi fac calculele pentru play-off

Voleibaliştii îşi fac calculele pentru play-off

Cele două formaţii de volei de la SCM-U Craiova s-au impus în etapa intermediară susţinută miercuri şi au început să calculeze de câte puncte au nevoie pentru ultima parte a campionatului.
La masculin, situaţia este mai simplă, însă voleibaliştii vor avea un program infernal în următoarele săptămâni. În mare măsură, elevii lui Dănuţ Pascu şi-au acontat locul al treilea şi nu au şanse decât teoretice pentru poziţia secundă. În schimb, Cupa României este un obiectiv de luat în seamă.
„Acum suntem favoriţi la locul al treilea. Pentru noi va urma o perioadă extrem de încărcată. Sâmbătă întâlnim Şimleul Silvaniei, duminică mergem la Constanţa, apoi urmează dubla întâlnire din Cupă cu Dinamo, între aceste meciuri urmând să disputăm partida din deplasare cu Baia Mare. Vor fi deplasări lungi la Constanţa, Bucureşti şi Baia Mare. Principalul obiectiv din această perioadă va fi să gestionez starea de spirit a echipei, în aşa fel încât să ne prezentăm cât mai bine la fiecare meci şi să obţinem victoria“, a afirmat antrenorul Dănuţ Pascu.
Pascu a vorbit şi despre obiectivul din Cupa României şi a dezvăluit faptul că Tomis Constanţa va utiliza rezervele în jocul direct. „Obiectivul în Cupa României va fi calificarea în turneul final, însă dubla cu Dinamo se anunţă grea. Clubul Dinamo este în criză de performanţe în ultimii ani şi se va pregăti foarte bine pentru această etapă a Cupei României. În meciul de campionat cu Tomis Constanţa este o situaţie specială. Tomis a reuşit o performanţă extraordinară şi s-a calificat în semifinalele Cupei CEV, în meciul cu noi va folosi rezervele“, a mai precizat Pascu.
SCM-U Craiova este pe locul trei în clasament la volei masculin, cu cinci puncte avans şi cu un meci mai puţin decât principalele urmăritoare. Alb-albaştrii au şanse doar teoretice să ocupe locul secund, fiind la patru puncte de Zalău şi cu un joc în minus, însă jucătorii din Zalău vor susţine până la finalul returului meciuri în care pornesc favoriţi.

Fetele vizează locul 7

Bucuroase după succesul cu penultima clasată, Rapid Bucureşti, voleibalistele de la SCM-U se gândesc la locul 7, care le-ar asigura un adversar mai uşor în play-off, adică echipa clasată pe locul 10, care ar putea fi Penicilina Iaşi. În acest sens, antrenorul secund Alexandru Cosma a recunoscut că încearcă să ia punct din orice joc.
„Suntem în stadiul să recuperăm punctele pierdute şi încercăm să ne agăţăm de fiecare meci. Orice partidă este importantă şi încercăm să rămânem în faţa principalelor urmăritoare, mă refer la Lugoj şi la Piatra Neamţ, care sunt la diferenţă foarte mică de noi. Obiectivul este rămânerea în prima ligă, însă noi ne dorim să facem mai mult de atât. Este final de campionat şi vrem să ocupăm locul 7, care în play-off ne-ar permite să jucăm cu locul 10 şi am avea mai multe şanse. Dacă am termina pe 8, am evolua cu locul 9“, a punctat Cosma. În eventualitatea în care vor juca cu Penicilina, echipa din Iaşi nu va fi un adversar facil, în retur, SCM-U pierzând cu 3-0.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS