25.6 C
Craiova
duminică, 26 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Costel Pantilimon se află în atenţia clubului Borussia Monchengladbach

Fotbal – Costel Pantilimon se află în atenţia clubului Borussia Monchengladbach

Portarul echipei Manchester City, Costel Pantilimon, se află în atenţia clubului german Borussia Monchengladbach, care este în căutarea unui înlocuitor pentru Marc-Andre ter Stegen, informează site-ul sportsdirectnews.com, citat de Mediafax. Marc-Andre ter Stegen a respins la sfârşitul anului trecut propunerea clubului Borussia Monchengladbach pentru prelungirea înţelegerii. Internaţionalul german este dorit de FC Barcelona, care din vară se va despărţi de portarul Victor Valdes.

„Pantilimon a fost mai mult o soluţie de rezervă pe Etihad Stadium, deşi a ameninţat locul lui Joe Hart, aflat într-o formă slabă în acest sezon. Totuşi, portarul de 26 de ani nu pare a fi o soluţie pe termen lung pentru problemele lui City şi ar putea fi lăsat să plece, în condiţiile în care şi el doreşte acest lucru”, a notat sportsdirectnews.com.
Costel Pantilimon este la Manchester City din august 2011, fiind transferat de la Poli Timişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS