11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTiberiu Negrean, cel mai bun poloist român al anului

Tiberiu Negrean, cel mai bun poloist român al anului

Tiberiu Negrean (foto, în dreapta), jucătorul campioanei CSM Digi Oradea şi component de bază al naţionalei României, a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului 2013 de către Federaţia Română de Polo pe apă. În ”top ten” figurează nu mai puţin de şase jucători de la CSM Oradea, podiumul fiind format integral din componenţi ai campioanei. Pe locul secund s-a clasat Nicolae Diaconu, iar al treilea a fost Kalman Kadar. 

Clasamentul celor mai buni 10 poloişti români ai anului a fost întocmit pe baza consultărilor cu stafful tehnic al naţionalei, dar şi cu antrenorii din Superliga Naţională. De menţionat faptul că în ierarhie nu figurează Cosmin Radu, care a cucerit recent Cupa Croaţiei cu Primorje Rijeka. Cosmin Radu fusese desemnat cel mai bun poloist român al anului în 2010, 2011 şi 2012. 
Clasamentul celor mai buni 10 poloişti din 2013: 
1. Tiberiu Negrean (CSM Digi Oradea); 
2. Nicolae Diaconu (CSM Digi Oradea); 
3. Kalman Kadar (CSM Digi Oradea);
4. Alexandru Ghiban ( Steaua);
5. Alexandru Matei (Dinamo);
6. Ramiro Georgescu ( CSM Digi Oradea);
7. Alex Popoviciu (CSM Digi Oradea);
8. Mihnea Chioveanu (CSM Digi Oradea);
9. Andrei Buşilă (Debrecen/Ungaria);
10. Dragoş Stoenescu (Dinamo).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS