9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAS Podari a promovat în Liga a III-a

AS Podari a promovat în Liga a III-a

http:http://www.youtube.com/watch?v=aSe_kE6hTkY?

Campioana Doljului, AS Podari, a câştigat clar, scor 9-2, partida disputată miercuri seară, la Motru, în compania echipei Recolta Dănceu (Mehedinţi), contând pentru barajul de promovare în Liga a III-a.
Gruparea doljeană a început meciul în forţă şi ar fi putut deschide scorul încă din minutul 7, dacă arbitrul central Teodor Crăciunescu ar fi fluierat penalti la un fault clar, comis de portarul Munteanu asupra lui Boroiban. La doar un minut, căpitanul albilor, Dorin Preda, a nimerit transversala cu un şut de la 20 de metri, pentru ca în minutul 11 tabela să sufere prima modificare. Podărenii au recuperat mingea în propria jumătate şi l-au lansat pe Preda cu o pasă pe centru, micuţul atacant a sprintat până în marginea careului de 16 metri şi a „strecurat“ mingea pe lângă Munteanu (1-0). Buimăcită, reduta mehedinţeană, condusă de primarul preşedinte-antrenor-jucător Stelian Stăncioiu (55 de ani), s-a uitat neputincioasă la un „trasor“ al lui Preda de la 25 de metri, care a zguduit iarăşi transversala (’17), abia apoi s-au apropiat periculos de poarta lui Barbu, recuperat în timp util după entorsa suferită luni la antrenament. Recolta Dănceu a avut şansa egalării în minutul 22, Chirfat a şutat bine, la colţul lung, dar Barbu a scos mingea în corner cu un reflex extraordinar.
Podariul a apăsat acceleraţia şi s-a desprins la două goluri în minutul 23, Dorin Preda a pătruns în careu pe partea stângă şi i-a pasat decisiv lui Marian Niţă, care a pus latul din doi metri, ca la antrenament. Golul i-a relaxat pentru câteva minute pe elevii lui Victor Naicu, iar gazdele, pentru că Dănceu a fost echipa organizatoare, au profitat, irosind o bună ocazie prin Bâzoi (’28), apoi Jilcu a reluat în gol, cu capul, o centrare venită de pe stânga, de la Negrescu (2-1, ‘30).
Treziţi la realitate, podărenii au reluat asaltul la poarta lui Munteanu, învingându-l de două ori. Prima dată în minutul 40, la un atac prelungit, Niţă a recentrat în careu o minge venită de pe Pârvan, iar omniprezentul Preda a „înţepat“ mingea cu capul de la aproximativ şapte metri, făcând 3-1. Tot Preda a fost la finalizare şi în minutul 45, căpitanul oaspeţilor a driblat tot ce i-a stat în cale şi a trimis mingea în poarta goală, stabilind rezultatul primei părţi. În minutul 41, Boroiban şi-a bătut joc de o mare ocazie de gol, a scăpat singur cu Munteanu, dar încercarea sa de lob a fost un fiasco.

„Măcelul“ a continuat şi după pauză

Nici la reluare lucrurile nu au stat diferit, Podariul a condus ostilităţile, iar Dănceul a încercat din toate puterile să încaseze cât mai puţine goluri. Recolta a avut şansa să relanseze jocul, Alin Enea a obţinut un penalti, dar Chirfat nu a nimerit poarta de la 11 metri (’47). La doar trei minute, Teodor Crăciunescu a indicat iarăşi punctul cu var pentru Dănceu, dar Ţogae nu a greşit ţinta, înscriind fără emoţii (4-2, ’50). Când mehedinţenii credeau că au relansat meciul, Ţogae a văzut direct cartonaşul roşu din partea centralului vâlcean, pentru un fault dur şi inutil asupra lui Dorin Preda (’53), făcând misiunea podărenilor mult mai uşoară.
Abia intrat pe teren, Alex Stoica a pătruns în careu şi a fost „agăţat“ de unul dintre fundaşii rivali, aşezându-i practic mingea la 11 metri lui Ţenovici, care a executat perfect lovitura de pedeapsă (’67, 5-2). Fotbaliştii Recoltei nici nu şi-au revenit bine că au scos din nou mingea din plasă, Mădălin Tâmplaru înscriind cu un lob de la 10 metri (6-2, ’70). La doar trei minute, Dorin Preda l-a găsit excelent pe Niţă în careu cu o pasă, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate, ducând scorul la 7-2 (’73). Sleiţi de puteri, jucătorii Dănceului parcă îşi implorau adversarii să se oprească din marcat, dar au mai încasat două goluri până la finalul jocului. Pe primul l-a reuşit Niţă, care a plasat mingea de la şapte metri la colţul lung (’77, 8-2), iar al doilea Dorin Preda, care a făcut hattrick-ul în minutul ’83 (9-2).
Recolta Dănceu: Munteanu – Pavel (’71, M. Calea), Piciorgros, Stăncioiu (’25, Ţogae), Rapcea – A. Enea, Mări (’46, Balint), Tăerel (’26, Bâzoi), Chirfat – Jilcu, Negrescu. Antrenor: Stelian Stăncioiu.
AS Podari: Barbu – Istudor, Sodoleanu (’77, Telea), Preduţ, Mateiţă – Ţenovici, Crângoiu (’65, Stoica), Pârvan – M. Niţă, Preda (’84, Dumitraşcu), Boroiban (’61, Tâmplaru). Antrenor: Victor Naicu.
În urma acestei victorii, AS Podari a promovat în Liga a III-a, devenind singura reprezentantă a Doljului în competiţiile naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS