17.9 C
Craiova
duminică, 22 septembrie, 2019
Acasă Sport Craiovenii, în sferturile Campionatului Mondial Şcolar

Craiovenii, în sferturile Campionatului Mondial Şcolar

-

Echipa Liceului Tehnologic Auto Craiova şi-a câştigat respectul în Franţa, la Campionatul Mondial Şcolar, acolo unde ieri a reuşit să treacă de prima fază a competiţiei. Elevii lui Paul Răducan a obţinut o victorie, scor 3-1, în jocul cu reprezentanta Braziliei, disputat ieri-dimineaţă, golurile românilor fiind reuşite de Cătălin Ionescu şi Alexandru Cioablă (2). În etapa a cincea, care s-a consumat după-amiază, Liceul Tehnologic Auto a dispus cu 3-0 de Grecia, reuşitele fiind semnate de Alex Popescu, Cătălin Ionescu şi Alex Cioablă, rezultat în urma căruia şi-a pecetluit prima poziţie în grupa C.
În jocul cu elenii, profesorul Paul Răducan a început cu: L. Popescu – Troacă, Sandu, Lică, Enache – C. Ionescu, Cruceru, Marinoiu, Grosu – Al. Popescu, Cioablă. Pe parcurs au mai intrat: Amza, Nistorescu, Tămârş, Preda, Cl. Marin, An. Georgescu.
Iată rezultatele înregistrate în grupa C: etapa 1: România (Liceul Tehnologic Auto din Craiova) – Ungaria 2-2, Belgia (Valonia) – Grecia 2-1, Africa de Sud – Brazilia 3-0; etapa a 2-a: România – Belgia (Valonia) 7-1, Africa de Sud – Ungaria 1-1, Brazilia – Grecia 1-0; etapa a 3-a: România – Africa de Sud 1-1, Brazilia – Belgia (Valonia) 1-2, Grecia – Ungaria 0-0; etapa a 4-a: România – Brazilia 3-1, Africa de Sud – Grecia 4-0, Belgia (Valonia) – Ungaria 0-2; etapa a 5-a (ultima): România – Grecia 3-0, Brazilia – Ungaria 0-4, Africa de Sud – Belgia (Valonia) 4-0.
Clasament: 1. România 11 puncte (golaveraj 16-5), 2. Africa de Sud 11 (13-2), 3. Ungaria 9 (9-3), 4. Belgia 6 (5-15), 5. Brazilia 3 (4-12), 6. Grecia 1 (1-11).
În sferturile de finală, programate mâine, Liceul Tehnologic Auto va întâlni reprezentanta Finlandei (locul doi în grupa A), iar Africa de Sud (locul doi în grupa C) va juca împotriva Turciei (locul 1 în grupa A). Celelalte două sferturi urma să se stabilească tot aseară, însă jocurile din grupele B şi D s-au încheiat după închiderea ediţiei.
„Sunt foarte mulţumit de faptul că am trecut de grupe, pentru că nu a fost deloc uşor. Am avut în faţă adversari valoroşi, din Brazilia, Africa de Sud, dar ne aşteaptă jocuri şi mai dificile. Faptul că vom juca împotriva Finlandei ar trebui să ne avantajeze, pentru că am evitat Turcia, ocupanta primului loc în grupa A, care a defilat până acum. Turcia este compusă din jucători proveniţi de la centrul de copii şi juniori de la Fenerbahce, bine instruiţi. Băieţii au fost extraordinari şi îi felicit pentru dăruirea cu care au jucat până acum. Sper să trecem de Finlanda“, a declarat profesorul Paul Răducan, pentru GdS.

Alexandru VIRTOSU
Alexandru VIRTOSU
De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.