17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportŞtefan Radu va ajunge la Comisia de Disciplină

Ştefan Radu va ajunge la Comisia de Disciplină

Fundaşul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a fost surprins de camerele televiziunilor în timp ce scanda, alături de galeria lazială, împotriva rivalilor de la AS Roma, la finalul derbiului de luni seară, încheiat la egalitate, scor 1-1. Conform goal.com, fundaşul român nu se află la primul incident de acest fel, el scandând împotriva rivalilor şi la un derbi din sezonul trecut, iar ieşirea sa va fi mai mult ca sigur analizată de membrii Comisiei de Disciplină a federaţiei italiene.
Formaţia Lazio Roma, cu Ştefan Radu în teren până în minutul 90, a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania echipei AS Roma, în etapa a 31-a a campionatului Italiei. Pentru Lazio a marcat Hernanes ‘16, iar pentru AS Roma a înscris Totti ‘57 (penalti). Fundaşul nostru a primit un cartonaş galben în minutul 31 şi va fi suspendat pentru meciul următor, cu Juventus, programat pe 15 aprilie. În minutul 49, Hernanes a ratat un penalti acordat după un henţ al lui Marquinhos. Din minutul 69, Lazio a evoluat cu un jucător mai puţin, Biava fiind eliminat. Din minutul 70, când Ledesma a părăsit terenul, căpitanul echipei Lazio a fost Ştefan Radu, acesta predând banderola lui Hernanes în momentul în care a ieşit din teren accidentat.
Podiumul în Serie A este ocupat, în ordine, de Juventus Torino (71 de puncte), Napoli (62) şi AC Milan (58), Lazio fiind pe 5, cu 51 de puncte, iar AS Roma pe 7, cu 48 de puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS