Jucătorii de la CS Universitatea Craiova vor debuta sâmbătă în returul campionatului, acasă, cu Argeş Piteşti. Deşi tânjesc să joace măcar un meci în Polivalentă, Niţu şi colegii săi vor evolua tot în sala „Ion Constantinescu“.
După o pauză destul de lungă, sâmbătă se va relua şi campionatul Diviziei A de handbal masculin. CS Universitatea Craiova, componentă a seriei B din Divizia A, va disputa primul meci din retur pe teren propriu, în compania echipei HC Argeş Piteşti, de la ora 11.00.
Pentru jucătorii olteni, aflaţi pe locul cinci în clasament, acasă va însemna şi în 2013 tot Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din strada Brestei, deşi visează să joace în Sala Polivalentă, cu câteva mii de spectatori în tribună.
Antrenorul principal al echipei din Bănie, Costin Dumitrescu, a spus ieri, pentru GdS, că orice technician şi jucător şi-ar dori să antreneze, respectiv să evolueze în Polivalentă: „La Polivalentă se întâmplă lucruri frumoase. Ne dorim şi noi acelaşi lucru. Eu de 18 ani aştept redeschiderea acestei săli“.
Fost jucător al Universităţii Craiova, Costin Dumitrescu este de părere că echipa de handbal masculin ar putea face performanţă numai dacă ar fi susţinută financiar de către autorităţile locale. „Primăria este ultima redută în ajutorul sportului. Clubul Sportiv Universitatea Craiova ne susţine pe cât posibil, dar este greu pentru că avem multe secţii. Majoritatea echipelor din ţară primesc bani de la autorităţile locale, chiar dacă nu în procent de sută la sută. Suntem singura echipă de sală din oraş care nu avem sprijinul primăriei. Suntem o formaţie titrată, cu performanţe mari în trecut, şi multă lume care vine la Polivalentă ne întreabă de ce nu facem şi noi parte din gruparea finanţată de primărie, SCM. Este un lucru care ne doare, dar nu depinde de noi. Ştim că la Polivalentă sunt costurile mari. Fără bani este foarte greu să creezi o echipă care să se lupte la promovare“, a spus antrenorul, care are în palmares două titluri de campion şi o Cupă a României cu CS Universitatea Craiova.
Craiova, pepinieră pentru echipele
din ţară
În pauza competiţională, echipa pregătită de Costin Dumitrescu şi Cătălin Popescu a efectuat antrenamente pe plan local, un cantonament de nouă zile în staţiunea montană Băile Herculane şi două meciuri amicale. Din cauza ofertei financiare neatractive, trei jucători au ales să părăsească echipa: Talabă, Voicu şi Eros. Costin Dumitrescu spune cu regret că CS Universitatea a devenit o pepinieră pentru echipele din ţară: „Echipa noastră este tinerică şi de perspectivă, dar problema cu perspectiva devine din ce în ce mai acidă, pentru că noi creştem jucătorii şi când capătă valoare îşi doresc să plece la o formaţie unde câştigă de două-trei ori mai mult. Atunci este foarte greu să-i ţinem… Ne-au plecat mereu jucători crescuţi aici, chiar dacă nu au provenit de la CSS Craiova“. O altă pierdere importantă este Şerban, care s-a operat la un ochi şi va fi indisponibil pentru primele etape din retur.
Oltenii au reuşit să-l „repatrieze“ pe Ionuţ Mincan, care vine sub formă de împrumut, până în vară, de la CSM Oradea. Lotul craiovean arată astfel: Andrei Ştefanov, Cristian Păun, Adrian Gheorghe (portari), Andrei Păuna, Andrei Bâlogeanu, Răzvan Nițu, Valerică Târnă, Ionuţ Mincan, Andrei Tudor, Vasile Luntaru, Mirel Popa, Dorin Maxim, Marian Crăciun şi Andrei Şerban.
Piteştenii vin în Bănie cu doi ucraineni
Adversara craiovenilor de sâmbătă, HC Argeş Piteşti, ocupă locul trei în serie, iar în această iarnă a achiziţionat doi jucători străini din Ucraina.
„Primul meci, cu Argeşul, este foarte greu, deoarece ei au o echipă puternică, consolidată cu doi străini. Au alte posibilităţi financiare. Dar sper ca ambiţia şi pregătirea pe care am făcut-o în pauza aceasta să ne facă să câştigăm meciul“, a concluzionat Costin Dumitrescu.
La finalul turului, CS Universitatea ocupa locul cinci, cu cinci victorii şi patru înfrângeri, acumulând zece puncte. Liderul seriei este HCM Baia Mare.